
Parohia ortodoxă Română “Adormirea Maicii Domnului” Tășnad începe anul 2025 cu noi proiecte și activități menite să vină în sprijinul comunității. Un prim demers este orientat către persoanele de vârsta a III-a. Parohia a inițiat un program prin care să asigure câte un mediu unei persoane vârstnice din cadrul bisericii care duce lipsa unei porții de mâncare, chiar și pe perioadă determinată.
După cum se arată într-o informare de pe pagina de facebook a parohiei, pentru început, fondurile necesare acestei activități vor fi acoperite din veniturile realizate la Târgul de Crăciun. ”Îi așteptăm, cu tot dragul si interesul, pe cei care doresc să ni se alature în această inițiativă! De asemenea, cei care identifică alte cazuri ne pot contacta să le discutăm și să încercăm să găsim o soluție” este mesajul parohiei pentru toți oamenii de bine dornici să se implice în acest proiect.
Iată că apelul parohiei a fost auzit de alți colegi preoți care s-au angajat să asigure bugetul necesar pentru un mediu pe zi, timp de o lună și jumătate.
”În urma primei postări legate de începutul unor activități pentru vârstnicii parohiei noastre, doi colegi preoți ne-au asigurat bugetul necesar pentru un meniu pe zi, timp de o lună și jumătate. Dumnezeu să răsplătească tuturor binefăcătorilor!”
Fii primul care comentează