
Este vorba despre deschiderea posibilității de a asigura un spațiu util pentru desfășurarea activităților cu caracter social și consiliere pentru persoanele provenind din medii sociale defavorizate.
“Când vrei să faci bine, găsești resurse, important e să îți dorești cu adevărat!
În 18 decembrie 2023 am semnat un parteneriat cu Primăria Micula în vederea asigurării unui spațiu util desfășurării unor activități de asistență socială și consiliere pentru persoanele vulnerabile din comunitatea locală.
Mulțumim domnului primar, care ne-a pus la dispoziție o locație în Căminul Cultural! Aici se vor desfășura activități susținute de diverși specialiști, persoane cu experiență care lucrează cu cei din grupurile vulnerabile.
Tot ca o resursă utilă ne este și asistentul social Livia Catinean din Micula, care ne va sesiza cazurile speciale, persoanele aflate în nevoie”, a declarat Anton Varga, președintele Asociației Eliezer din Satu Mare.
Anton Varga își canalizează energia și acțiunile făcute pentru ajutorarea acelor membri ai comunității aflați în situații dificile bazându-se pe următorii piloni, după cum a afirmat de nenumărate ori: iubire, devotament și credință.
Și a dovedit-o prin șirul lung de acțiuni sociale derulate pe parcursul întregului an calendaristic, nu doar la marile sărbători creștine, precum Crăciunul sau Paștele.
De altfel, în localitatea Micula sufletul organizației non-guvernamentale, Antonio, a vizitat recent un centru de zi al altei asociații, care se ocupă de persoanele cu dizabilități. Gazdele s-au bucurat mult de darurile aduse, de prezența invitaților dar și de activitățile derulate împreună.
“Dacă facem ceva din suflet și cu sufletul, devine mult mai ușor!
Am vizitat Asociația Noe Parțium “Casa Zâmbetelor” un centru de zi pentru persoanele cu dizabilităţi din localitatea Micula, unde alături de tineri am muncit. Le-am adus bucurie prin prezența noastră, dar și daruri!”, a mai explicat Anton Varga.
De acum, activitățile Asociației Eliezer vor fi mai dese în Micula, prin eforturile depuse de președintele Anton Varga și autoritățile locale.
Fii primul care comentează