Asculta acest articolÎncălecarea alegerilor locale peste alegerile europarlamentare au dat tonul confuziilor. După rezultatele relativ mulțumitoare pentru partidele tradiționale, s-a intrat în campania pentru alegerile prezidențiale cu destul de mult entuziasm. Primarii au reușit să mobilizeze lumea să iasă la vot, iar rezultatele obținute au reprezentat o bază de date pentru intrarea optimistă în alegerile prezidențiale a candidaților tradiționali, președinți de partide. Nicolae Ciucă și-a făcut timp și s-a pus pe scris amintirile. Ele aveau să deschidă inimile alegătorilor pentru un om care s-a pus în slujba țării.
La rândul lui, primul ministru s-a folosit de poziție și a promis creșteri de salarii și pensii. Pe parcursul campaniei, aliații s-au trezit în postura de concurenți și s-au atacat reciproc așa cum le stă bine adversarilor politici.
Rezultatele au fost dezamăgitoare. Nicolae Ciucă a dispărut împreună cu amintirile lui așternute pe hârtie, iar Marcel Ciolacu s-a dat peste cap precum viteazul din poveste și a căzut tot în picioare. Transformarea înfrângerii într-o victorie presupune talent și abilitate.
Dar provocările interne și externe nu pot fi depășite prin mișcări strategice în interiorul partidului. Optimismul tipic al alegătorului de stânga a fost depășit de noua realitate politică. Lucru în egală măsură valabil pentru politică și economie, PSD și PNL au pierdut un mare procent de alegători la alegerile parlamentare.
Se poate spune că mai degrabă au pierdut politicienii decât partidele pe care le conduc. Liderii politici sunt receptați ca și cum ar acționa pe persoană fizică, iar partidele în întregul lor au ajuns să fie judecate după realizări concrete, nu după promisiuni.
Mai mult decât oricând, se pune la îndoială capacitatea partidelor tradiționale de a face țara competitivă economic în următorii ani. Vânturile din politică provoacă adevărate furtuni în economie, în viața socială, în starea de spirit a populației. Economia și competitivitatea nu pare să se mai afle în centrul politicii, nu mai reprezintă miezul campaniei electorale clasice.
Începând de la Donald Trump, de la extremistul austriac Herbert Kickl, de la românul Georgescu, alegerile sunt câștigate în urma jocului cu emoțiile omenești. Politica, după un termen nou folosit, a devenit o bătălie a narativelor. Cine are un narativ mai convingător câștigă aderența oamenilor. Este strategia în urma căreia populiștii câștigă multe puncte electorale.
Trump și alți populiști abordează o nouă retorică prin redescoperirea elementelor de psihologie socială tratând populația ca pe o turmă care merge în direcția indicată. Sunt exploatate aspectele critice ale guvernărilor tradiționale, temerile generale ale comunităților, sunt exagerate în mod voit amenințările care planează deasupra națiunii, a țării, culminând cu anihilarea identității naționale.
Doar propaganda nazistă și comunistă au atins asemenea culme a exagerărilor ca narativul zis suveranist. Mesaje precum “cutare partid este pro-rus” nu este suficient, fiind prea abstract.
Este nevoie de o sumă de contra-argumente foarte convingătoare care să poată combate retorica populistă, să arate că nevoile și preocupările oamenilor ar trebui să fie îndreptate în altă direcție, nu înspre stările emoționale care nu fac altceva decât să alimenteze modelele retoricii populiste la modă. Ca o caracteristică generală, în toate țările europene forțele pro-democrație sunt incapabile să combată narațiunile emoționale.
În ultimii ani doar în Polonia forțele democratice au câștigat alegerile. În restul țărilor, mai ales în Austria și Germania, în Ungaria și Slovacia, acum și în România, liderii partidelor suveraniste se prezintă ca adevărații păzitori ai democrației și interesului național prezentat ca fiind în mare pericol. Desigur împreună cu pierderea identității naționale.
Politica, așa cum era practică până acum, nu mai este suficientă. Fiecare țară tinde să se transforme într-o națiune emoțională care, în mod viclean, face mereu apel la identitatea colectivă și valorile fundamentale ale omului, la religie, la Dumnezeu, la popor, la națiune.
După anularea alegerilor prezidențiale în mod greșit se echivalează democrația cu alegerile. Partidele tradiționale nu reușesc să demonstreze ce pericol ar reprezenta pentru adevărata democrație victoria unor partide radicale conduse de lideri populiști.
Fii primul care comentează