Partidul Forța Națională și Partidul România Unită au hotărât, în urma reuniunii de sâmbătă, de la Târgu Mureș, să se unească într-un pol naționalist, urmând ca în perioada următoare să fie schițată platforma politică și data Congresului, a anunțat europarlamentarul Laurențiu Rebega, într-o conferință de presă.
‘Trăiesc un moment de emoție și bucurie pentru că asistăm poate la un moment istoric în istoria post decembristă a României, când două partide cu doctrină naționalistă hotărăsc să se unească și hotărăsc să formeze un singur pol naționalist, un singur pol al patrioților, care să redea ceea ce i-a lipsit României de-a lungul celor 27 de ani, decizia de a hotărî pentru proprii cetățeni. Suntem într-un moment de cotitură nu numai la nivel național, dar și la nivel internațional, rezultatele alegerilor din Olanda ne credibilizează și ne obligă în același timp, pentru că naționaliștii de acolo au obținut 33%, sunt printre puținele partide care au crescut în sondaje. Pe de altă parte este important că astăzi, la Târgu Mureș, am avut șansa de a începe o nouă istorie cu două partide — va deveni un singur partid în curând, la Congresul pe care cele două partide au hotărât să îl organizeze cât de curând. Doresc astfel să arătăm că naționalismul în România, un naționalism moderat, civic, nu etnic, unde toate etniile care sunt parte integrantă din România, vor contribui la dezvoltarea statului național român, pentru îmbunătățirea traiului de zi cu zi a tuturor cetățenilor’, a declarat Laurențiu Rebega.
Acesta a spus că se dorește ca în polul naționalist să fie cooptate și alte formațiuni politice, iar în viitorul apropiat va fi schițată o platformă-program care să arate care sunt punctele care ghidează cele două formațiuni. El a afirmat că accentul va fi pus pe respectul de care România trebuie să se bucure în Uniunea Europeană.
‘Nu mai vreau să fiu apreciat la Bruxelles, ci să fiu respectat. Este momentul în care România are obligația să arate că este membră cu drepturi depline a Uniunii Europene, nu are nimeni dreptul să ne impună lucruri pe care noi, ca stat, nu le dorim (…) Acesta este lucrul care ne-a unit, lucrul care ne face să devenim din ce în ce mai puternici, lucru care ne-a făcut demult să realizăm că idealurile noastre sunt comune și că ne dorim același lucru. Suntem în discuții și cu alte partide care și-au arătat interesul și intenția de a ni se alătura și de a forma un singur pol naționalist. Cred că cât de curând vom finaliza discuțiile’, a precizat Rebega.
Acesta a subliniat că se poartă discuții cu toate partidele care au reprezentat în ultimii 27 de ani ideea de naționalism și național în România, care au în doctrină susținerea independenței și suveranității, precum și ideea de ortodoxism, nominalizând Partidul România Mare, Uniunea Vatra Românească, PUNR, Alianța Noastră, relatează Agerpres.
Rebega a mai spus că în final va exista un singur partid și că cel târziu până în luna iulie va fi organizat Congresul de unire a partidelor naționale.
Fuziunea partidelor naționaliste are loc în ciuda opoziției furibunde a lui Bogdan Diaconu, liderul demis al PRU care i-a amenințat prin mail cu excluderea din partid pe liderii PRU prezenți la Târgu Mureș care au decis unificarea naționalistă. În ciuda încercărilor disperate ale lui Diaconu de a ține mișcarea naționalistă divizată, totuși sâmbătă PRU și Forța Națională au luat decizia formării unui singur partid.
Acest lucru se întâmplă la numai două zile după ce Mihai Răzvan Ungureanu a anunțat că în perioada următoare va apărea și în România un partid naționalist puternic.
Fii primul care comentează