Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Paul Stănescu: Sunt mândru de prietenia cu Liviu Dragnea

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Senatorul PSD Paul Stănescu, propus vicepremier şi ministru al Dezvoltării Regionale, a declarat, vineri, că este mândru de prietenia cu liderul social-democrat Liviu Dragnea, menţionând totodată că nu ştie să fie implicat în dosarul in rem deschis la Consiliul Judeţean Olt.

“Nu pot să neg că sunt prieten cu preşedintele Dragnea. Ne cunoaştem de foarte mulţi ani de zile. Cu cine sunt prieten, spun lucrul ăsta, deci, dacă vreţi, chiar sunt mândru de prietenia cu Liviu Dragnea”, a precizat Stănescu.

El a spus că este în relaţii “foarte bune” cu premierul Mihai Tudose.

“Foarte bune. E colegul meu, foarte bune. Toţi colegii mei îmi sunt prieteni, dar cu domnul Dragnea, insist să spun, ne cunoaştem cred că dinainte de ’90”, a adăugat Stănescu.

Întrebat despre dosarul penal in rem care vizează Consiliul Judeţean Olt, Paul Stănescu, care a fost opt ani preşedinte al acestui for, a spus: “În viaţa mea nu am fost chemat de o instituţie a statului, nu am dat cu subsemnatul, cum spun unii colegi ai mei. Nu ştiu despre ce vorbiţi”.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns