Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

PC a adoptat o rezoluţie privind susţinerea lui Ponta la Preşedinţie

Daniel Constantin, preşedintele PC
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Daniel Constantin, preşedintele PC
Daniel Constantin, preşedintele PC

Consiliul National al PC, convocat vineri, va alege vicepreşedinţii formaţiunii şi se va pronunţa asupra unei rezoluţii care va preciza că partidul susţine candidatura premierului Victor Ponta la Preşedinţie, iar dacă PSD va avea altă opţiune, conservatorii vor desemna un candidat propriu.

UPDATE: Consiliul Național al PC a adoptat rezoluția propusă de președintele partidului, Daniel Constantin, pentru susținerea la alegerile prezidențiale a lui Victor Ponta din partea Alianței PSD-UNPR-PC.

“Având în vedere prevederile Statutului PC în privința alegerilor prezidențiale din noiembrie 2014, Consiliul Național hotărăște: PC va susține candidatul Alianței PSD-UNPR-PC pentru alegerile prezidențiale dacă Victor Ponta, președinte PSD și premier al României va fi desemnat candidat. În caz contrar, Consiliul Național va fi convocat din nou în luna septembrie pentru a valida candidatul pe care PC îl va susține pentru Președinția României”, prevede rezoluția care a fost prezentată la Consiliu de Constantin.

Potrivit textului citat, “PC reiterează nevoia de moderație pe scena politică considerând că echilibrul reprezintă semnul unei normalități politice de la care politica românească și o parte din politicienii noștri s-a îndepărtat. PC așteaptă de la viitorul președinte al României dar și de la viitorul prim ministru care va fi desemnat și cu sprijinul PC ca familia, credința, identitatea națională, tradițiile românești să fie promovate prin politici coerente pentru societatea românească”.

Obiectivul Consiliului Naţional este alegerea, prin vot, a celor 22 de vicepreşedinti ai partidului (7 coordonatori regionali şi 15 şefi de departamente). Printre candidaţii la funcţiile de vicepreşedinte se numără ministrul Societăţii Informaţionale, Răzvan Cotovelea, europarlamentarii Maria Grapini şi Laurenţiu Rebega, secretarul de stat Codrin Scutaru, senatorul Dumitru Pelican, doctorul Şerban Rădulescu de la Cluj.

Surse din PC au declarat agenţiei Mediafax că rezoluţia care va fi adoptată va preciza clar că partidul “susţine candidatura lui Victor Ponta la funcţia de preşedinte al României”, dar va specifica şi faptul că, în cazul în care PSD va desemna un alt candidat, PC “îşi rezervă dreptul de a avea un candidat propriu”.

Congresul PC, care a avut loc în 26 aprilie, a ales preşedintele partidului, preşedintele executiv, prim-vicepreşedintele şi secretarul general. Atunci, preşedintele PC, Daniel Constantin, a fost reconfirmat în funcţie pentru patru ani, primarul Cristian Popescu Piedone a fost votat prim-vicepreşedinte, Daniel Florea – secretar general, iar Vasile Nistor – preşedinte executiv.

Acasa
Postare ( Sablon)

1 comentariu

Lasă un răspuns