Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

PDL cere Avocatului Poporului să conteste organizarea alegerilor parțiale în 25 mai

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Grupurile parlamentare ale PDL din Camera Deputaţilor şi din Senat trimit o scrisoare Avocatului Poporului prin care solicită acestei instituţii să sesizeze Curtea Constituţională privind neconstituţionalitatea ordonanţei de urgenţă 12/2014 privind alegerile parţiale.

Anunţul privind acest demers al PDL a fost făcut, miercuri, într-o conferinţă de presă, de către liderul deputaţilor PDL, Tinel Gheorghe.

El a arătat că prin Hotărârea Guvernului 199/2014 a fost stabilită data alegerilor parţiale pe 25 mai 2014.

“Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.12/2014 de modificare a Legii nr.35/2008, aplicabilă şi alegerilor din 25 mai 2014, a intrat în vigoare în condiţiile prevăzute de art.115 alin.(5) din Constituţie. Numai că, intrarea sa în vigoare este la o dată care este în interiorul unui an de până la desfăşurarea alegerilor parţiale din data de 25 mai 2014 la care aceasta se referă. Solicităm expres Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituţională ordonanţa de urgenţă 12/2014”, a adăugat Tinel Gheorghe.

În scrisoarea adresată Avocatului Poporului, PDL arată că prin ordonanţa de urgenţă 12/2014 este modificată Legea nr.35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, “fiind afectate drepturile politice fundamentale prevăzute de art.36 – 38 din Constituţie, care sunt parte din categoria drepturilor electorale”.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns