
… și al specializărilor/programelor de studii universitare pentru anul universitar 2024-2025, adoptat săptămâna aceasta de guvern. Cele două programe, introduse ca urmare a Legii învățământului preuniversitar din 2023, vin în completarea celor existente deja în cadrul domeniului Științe ale educației, ce cuprinde și „Pedagogia învățământului primar și preșcolar”.
Tot marți a fost adoptată și o hotărâre de guvern privind Domeniile și programele de studii de master acreditate și numărul de studenți ce pot fi școlarizați în anul 2024-2025. În cadrul Nomenclatorului actualizat, alte două domenii de studii au fost reîncadrate. Iar 15 programe universitare de licență oferite de 8 instituții intră în lichidare începând din anul universitar următor, însemnând că pentru acestea nu se mai organizează admitere.
Fii primul care comentează