
Pesta porcină africană continuă să ţină pe jar autorităţile din Lituania, dar şi din Uniunea Europeană.
Alte două noi focare de pestă porcină africană (FPA) au fost raportate în ferme localizate în Utena, zonă aflată în estul ţării, zonă de graniţă cu Belarus.
În urmă cu aproximativ o săptămână, cum titrează publicaţia Recolta. eu – proprietarul unei ferme de familie din districtul municipal Ignalina, parohia Ceikinai – Lituania, l-a informat pe un veterinar că are suspiciuni vizavi de o boală necunoscută la porc.
Temperatura uneia dintre cei doi porci era în creştere (41 de grade Celsius).
Seara, mostrele de sânge prelevate de la cei doi porci au fost trimise Institutului Naţional de Evaluare a Riscurilor Alimentare şi Veterinare (INERAV).
La mai puţin de 24 de ore de la semnalarea cazului la medicul veterinar, unul dintre porcii suspecţi a murit. Cadavrul a fost trimis pentru testare. INERAV a confirmat prezenţa pestei porcine africane.
La un interval scurt un alt caz a fost înregistrat în Ignalina, parohia Dukšto, tot într-o gospodărie individuală.
Sursa infecţiilor nu este cunoscută încă.
Fii primul care comentează