

Satu Mare găzduieşte în acest sfârşit de săptămâna două mari expoziţii canine internaţionale, ediţia cu numărul 36 a Expoziţiilor C.A.C.I.B şi C.A.C.I.B – Expoziţie de campionat.
Explozia de frumos, parada câinilor de rasă, are loc în parcarea Pieţei Rex din Cartierul Micro 17, unde în prima zi sute de sătmăreni au avut ocazia să admire exemplare superbe intrând în ringul competiţional.

Sâmbătă, 13 aprilie 2013, în ringurile de concurs au intrat 823 de câini, arbitrarea propriu zisă demarând după festivitatea de deschidere care a avut loc la ora 10.
La festivitate au luat parte alături de organizatorii evenimentului, ajuns la ediţia cu numărul 36, Filiala Satu Mare a Asociaţiei Chinologice Române, reprezentată prin preşedintele ei, dr. Molnar Zsolt, primarul municipiului Satu Mare, dr. Dorel Coica, viceprimarul Radu Roca, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef. Sâmbătă a fost prima zi a week-end-ului chinologic, fiindcă spectacolul canin continuă duminică, de la ora 10, în aceeaşi locaţie.

În cele două zile de concurs, spectatorii au ocazia să admire peste 1.700 de câini sosiţi la Satu Mare din 19 ţări. Este vorba de câini din 170 de rase.
Vremea am putea spune că a ţinut cu organizatorii de această dată, cel puţin în prima zi. Deşi se anunţa o zi ploiasă, astăzi soarele şi-a făcut apariţia, învingând norii, iar stropii de ploaie nu le-au dat bătăi de cap nici proprietarilor de câini, nici publicului spectator. La fiecare cort, participanţii îşi pregăteau câinii pentru marele spectacol. Vorbim de proprietari de câini din România, Polonia, Ungaria, Slovacia, Cehia, Ucraina, Finlanda, Lituania, Italia, Elveţia, Serbia, Grecia, Danemarca şi Olanda.

Cea mai grea meserie o au arbitri, ca la fiecare concurs. Ei trebuie să desemneze cele mai frumoase exemplare, după criteriile stabilite la competiţii de asemenea anvergură. Sunt prezenţi la Satu Mare pentru a arbitra cele două expoziţii canine internaţionale Ferdinando Asnaghi din Italia, Boris Chapiro – Franţa, Marian Drăgănescu, Daniela Radu, Cristian Stavarache – România, Vilmos Kardos, Csaba Pettko, Sandor Szabo – Ungaria, Zoia Oleinikova, Krisztina Tar – Ucraina, Stefan Sinko – Slovenia, Viva Maria Soleckyj Spunar – Polonia.

Printre participanţii la ediţia din acest an a concursului l-am întâlnit sâmbătă şi pe liderul UDMR, Kelemen Hunor, care avea înscris în concurs un setter irlandez.
Revenim cu detalii privind castigatorii.
Fii primul care comentează