Utilizatorii români au portat, în prima jumătate a anului 2014, 202.778 de numere de telefon, depășind astfel pragul de 1,4 milioane de numere portate, informează Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații.
Conform statisticii ANCOM, cel mai des își portează numărul utilizatorii de servicii de telefonie mobilă, portările pe acest segment reprezentând 70% din totalul de 1.410.203 numere portate de la lansarea serviciului de portabilitate, confrom Agerpress.
În primele șase luni ale anului curent, cele mai numeroase portări s-au înregistrat în luna iunie (44.658 de portări), în timp ce media pentru această jumătate de an a fost de 33.796 de portări pe lună.
Pe segmentul telefoniei mobile, datele statistice ANCOM arată că se portează mai frecvent utilizatorii cu abonament decât cei care folosesc o cartelă preplătită. Astfel, din numărul total de utilizatori de telefonie mobilă care s-au portat în primul semestru al anului, 62% erau abonați și 38% erau utilizatori de cartele prepaid.
În ceea ce privește numerele noi de telefon primite în propria rețea de către fiecare operator de telefonie mobilă, în calitate de furnizor acceptor, cele 161.441 de numere mobile portate în intervalul ianuarie-iunie 2014 se împart astfel: Vodafone a primit 44.498 de numere, Orange a primit 43.856 de numere, RCS & RDS 37.285, iar Cosmote 35.802.
În primele șase luni ale anului, cele mai multe numere de telefonie fixă au fost portate în București și Ilfov (10.379 de numere), urmând județul Galați (5.199 de numere portate),Prahova (1.917 numere), Cluj (1.792 de numere) și Timiș (1.527 de numere).
Din cele 41.337 de numere de telefonie fixă portate, cele mai multe numere au fost portate către rețelele Orange (16.114), RCS & RDS (9.843), UPC România (8.757), Vodafone (3.645) și Romtelecom (1.420).
De la începutul anului și până în prezent ANCOM a primit 84 de reclamații privind portabilitatea numerelor, reprezentând 12% din totalul sesizărilor înregistrate de Autoritate în acest interval. Utilizatorii reclamă, în general, aspecte tehnice apărute în cadrul procesului de portare și termenele de portare.
Portabilitatea numerelor le permite utilizatorilor de servicii de telefonie să își păstreze numărul de telefon atunci când schimbă furnizorul. Se pot porta numerele de telefonie fixă, mobilă și numere speciale precum cele din categoria 0800 sau 0900. Portarea se face doar în cadrul aceleași categorii (fix-fix, mobil-mobil). Procesul de portare nu poate dura în condiții normale mai mult de 3 zile lucrătoare de la înregistrarea unei cereri (cu excepția situațiilor în care utilizatorii solicită o dată ulterioară pentru portare), iar în ziua în care se efectuează portarea serviciul poate fi indisponibil maxim 3 ore în cazul telefoniei mobile și maxim 4 ore în cazul telefoniei fixe.
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) este instituția care protejează interesele utilizatorilor de comunicații din România, prin promovarea concurenței pe piața de comunicații, administrarea resurselor limitate, încurajarea investițiilor eficiente în infrastructură și a inovației.
Fii primul care comentează