
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, în perioada 15-25 ianuarie 2025, Sectorul Cultural și Comunicații Media a organizat cea de-a IV-a ediție a Proiectului-Eparhial Cultural-Teologic intitulat „Mihai Eminescu – poet român al rugăciunii și meditației”. Evenimentul a fost desfășurat cu ocazia Zilei Culturii Naționale și a marcat 175 de ani de la nașterea marelui poet național.
Un număr record de 166 de elevi din Eparhie s-au înscris în concurs, fiind coordonați de 88 de învățători, profesori și preoți, totalizând astfel 254 de participanți implicați în promovarea spiritului eminescian. Comisia de jurizare a fost alcătuită din Pr. Ionuț Todorca, consilier eparhial, Pr. Adrian Dobreanu, director al Departamentului Comunicații Media-Online, Mădălina Ghenoiu, profesor de tehnică și interpretare vocală, și Gabriela Ardusătan, etnolog și solist vocal în cadrul Ansamblului Folcloric Național „Transilvania”.
După ore de evaluare a materialelor audio-video transmise, membrii juriului au acordat punctaje pe baza unor criterii precum prezentarea, interpretarea și dicția, discursul liric, creativitatea și tonalitatea. Astfel, la cele două secțiuni ale proiectului, interpretare muzicală și poezie recitată, au fost acordate următoarele premii: Marele Premiu, Premiul Special, Premiul I, Premiul al II-lea, Premiul al III-lea și mențiuni, toate incluse în Diploma Culturală „Nicolae Steinhardt”. Totodată, câștigătorul Marelui Premiu a primit Distincția Medalia Culturală „Nicolae Steinhardt”, din închipuirea Preasfințitului Părinte Episcop Iustin.
Mădălina Ghenoiu, membru al juriului, a declarat: „Participarea mea ca membru al juriului în acest proiect-concurs a fost o experiență deosebită și emoționantă. Am avut privilegiul de a viziona și evalua munca unor copii talentați, care au transmis prin cântec și poezie frumusețea, profunzimea și spiritualitatea versurilor eminesciene. Majoritatea interpretărilor au reflectat nu doar talent artistic, ci și o înselegere a mesajului poetului, demonstrând că Eminescu rămâne actual și inspiră generații întregi”.
Gabriela Ardusătan a subliniat la rândul său importanța acestui proiect: „A fost o onoare să fac parte din juriul Proiectului Eparhial Cultural-Teologic »Mihai Eminescu – poet român al rugăciunii și meditației«, ediția a IV-a, organizat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin. Peste 160 de elevi, de la preșcolari la liceeni, au recitat și interpretat cu emoție și talent versurile marelui nostru poet național, sub îndrumarea profesorilor coordonatori. M-am bucurat să descopăr atât de mulți copii pasionați de poezie și muzică, care au reușit să dea viață creației eminesciene prin glasurile lor”.
Rezultatele obținute în cadrul celor două secțiuni au evidențiat numeroase talente. La secțiunea Poezie Interpretată, Marele Premiu a fost obținut de Jurge Paul Filip de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Satu Mare, iar Premiul Special a revenit Corului „Axios” al Liceului Teologic Ortodox Român „Nicolae Steinhardt” din Satu Mare.
De asemenea, la secțiunea Interpretare Muzicală, Premiul I a fost câștigat de Botar Ryana de la Liceul Teoretic „George Pop de Băsești”, alături de Nagy Alexandra, Dragoș Sofia, Chira Alexandra și Istrat Anastasia Elena, care au demonstrat o remarcabilă stăpânire a tehnicii interpretative.
Părintele Adrian Dobreanu a mulțumit tuturor participanților și organizatorilor: „Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, și în acest an Sectorul Cultural și Comunicații Media a derulat proiectul eparhial dedicat marelui nostru poet Mihai Eminescu. Dorim să mulțumim tuturor celor implicați în acest proiect de anvergură, membrilor organizatori, elevilor înscriși și coordonatorilor. Toate acestea arată faptul că avem iubitori de biserică, de neam și de cultură. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”.
Fii primul care comentează