Ziua de 15 decembrie a fost una magică! Peste 350 de copii din casele de tip familial din judeţul Satu Mare şi copii daţi în plasament s-au întâlnit la o super petrecere dată în cinstea lor.
În aşteptarea lui Moş Crăciun au avut parte de un spectacol de teatru de păpuşi oferit de “Teatrul de păpuşi Spiriduş”, apoi caravana Anima i-a scos pe ringul de dans unde au ţopăit până au obosit. Punctul culminant a fost atunci când moşul şi-a făcut apariţia şi a făcut o magie astfel încât sub fiecare masă au apărut cadouri, cadouri cu exact ce a cerut fiecare copil.
Evenimentul nu ar fi fost posibil fără parteneri cărora li se aduc mii de mulţumiri “însă mulţumirile noastre sunt zadarnice pe lângă bucuria de pe feţele celor mici”, mai completează organizatorii, echipa Asociaţiei Apel la Acţiune fiind formată din Mihai Huzău, Roxana Gătina, Alex Şuta, Anişoara Deak, Deak Zsolt Gabriel, Vera Kirilă Pop, Sebastian Kirilă, Dana şi Dominic Cristeanu.
Emoţii mari la reîntâlnirea a doi fraţi
În cadrul evenimentului, cei prezenţi au luat parte la emoţia puternică a reîntâlnirii a doi fraţi: Gena, aflată în asistenţă maternală din 2019 şi Csaba, abia intrat la Centrul de Tranzit Andrei. Mama acestora este decedată, iar tatăl a plecat în străinătate. Doi copii frumoşi, cu suflete pline de iubire şi ochi înlăcrimaţi de revedere.
Dar lucrurile nu se opresc aici, astfel că s-au început deja demersurile pentru reunirea fraţilor, cu măsură de protecţie, la acelaşi asistent maternal, care, fiind şi el prezent, le-a împărtăşit lacrima şi bucuria.
Fii primul care comentează