Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

PNL îl numește pe Ponta un lider etno-populist

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Secretarul executiv al PNL, Radu Carp, afirmă că relaţia dintre România şi Ungaria s-a înrăutăţit de când Victor Ponta este în fruntea guvernului, acesta fiind un “lider etno-populist”, care continuă tradiţia lui Ion Iliescu, colaborând cu partide naţionaliste pentru a rămâne la putere.

“Prin comportamentul său, Victor Ponta oferă un bun exemplu de lider etno-populist ce acţionează împotriva intereselor ţării pe care o reprezintă. (…) De când Victor Ponta este în fruntea Guvernului, relaţia României cu Ungaria s-a înrăutăţit semnificativ, în paralel cu un dezinteres profund al Guvernului pentru soarta românilor din ţara vecină. Atunci când îi atacă pe oficialii maghiari, Victor Ponta uită să spună că Departamentul Politici pentru Românii de Pretutindeni din cadrul MAE sprijină pentru anul în curs doar 3 proiecte ale românilor din Ungaria, dintr-un total de 140 de proiecte finanţate, cu o sumă mai mică de 30.000 de euro în total”, spune Radu Carp, potrivit unui comunicat de presă remis Mediafax.

Radu Carp precizează că, în opinia liderilor PNL, România are nevoie de o relaţie pragmatică cu Ungaria, bazată pe respect reciproc.

Liberalul precizează că PNL este categoric împotriva autonomiei pe criterii etnice dar sprijină orice formulă de descentralizare administrativă uniform aplicată şi acuză eşecul PSD în acest domeniu.

Premierul Victor Ponta a spus, vineri, că ambasadorul Ungariei la Bucureşti “a exagerat cu obrăznicia” în declaraţii făcute recent şi a arătat că sunt tensiuni în relaţiile româno-maghiare, dar acestea pot fi gestionate într-o manieră europeană.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns