Premierul Victor Ponta a asigurat, într-un interviu acordat Euronews, că nu va exista un val de imigranţi români în Marea Britanie după 1 ianuarie 2014, odată cu eliminarea restricţiilor pe piaţa muncii, deoarece românii care au vrut să emigreze au făcut-o deja, iar în ţară au oportunităţi mai bune.
Întrebat dacă personal crede că va exista un val de cetăţeni români care vor merge în Marea Britanie anul viitor, premierul Ponta a explicat de ce nu împărtăşeşte această opinie.
“Acum, în România, avem nu doar ceştere economică, ci şi o rată scăzută a şomajului faţă de media europeană şi, cum spun adesea, chiar mai multe oportunităţi decât în statele vestice membre ale UE. Românii care au dorit să meargă în alte ţări au făcut-o deja şi nu va exista nicio schimbare semnificativă” , a spus Ponta.
El s-a declarat în acelaşi timp de acord cu măsurile anunţate de premierul britanic David Cameron privind înăsprirea condiţiilor de acordare a beneficiilor sociale pentru cetăţeni din afara Marii Britanii, relatează Mediafax.
“În această privinţă, mă alătur acestuia (David Cameron – n.r.), dar şi cancelarului Germaniei şi altor premieri în a spune că este în interesul tuturor europenilor, incluisv al românilor şi al bulgarilor, să luptăm împotriva celor care profită ilegitim sau abuziv de sistemul de protecţie socială. Voi lupta însă întotdeauna pentru dreptul românilor cinstiţi şi muncitori de a merge în Marea Britanie, Franţa, Germania pentru o viaţă mai bună, o slujbă mai bine plătită, achitând taxe şi fiind parte activă a societăţii”, a declarat Ponta.
El a pledat în acest context pentru o abordare raţională a situaţiilor mai dificile, adăugând că forţele politice anti-europene sunt cele care vor profita de pe urma măsurilor populiste care tentează guvernele.
Solicitat să comenteze faptul că România este pe ultimul loc în Europa în ceea ce priveşte combaterea corupţiei, Ponta a arătat că România a implementat toate reglementările europene în domeniu, iar rezultatele au fost “impresionante”, pentru că mulţi politicieni sau funcţionari publici au fost sancţionaţi, au fost deschise numeroase dosare, iar activitatea instituţiilor anti-corupţie este apreciată în rapoartele internaţionale.
Întrebat dacă Guvernul nu are o problemă de credibilitate ţinând cont de faptul că doi foşti miniştri şi un actual membru al Cabinetului, vicepremierul Liviu Dragnea, sunt anchetaţi penal, Ponta a arătat că acuzaţiile aduse acestora nu au ţinut de perioada mandatului în funcţie, iar de un şi jumătate de când a preluat conducerea Executivului nu au fost aduse acuzaţii de corupţie la adresa Guvernului.
Ponta a arătat cu acest prilej că România a reuşit în ultimul an să acceseze peste 3 miliarde euro din fondurile europene şi a afirmat că, până în 2016, beneficiind de o prelungire cu trei ani a perioadei de utilizare a banilor, vor fi atrase peste 90% din totalul fondurilor puse la dispoziţie.
În ceea ce priveşte aderarea la Schengen, prim-ministrul a amintit că România a îndeplinit toate criteriile tehnice şi nu şi-a mai propus un termen limită la care să adere, aşteptând ca statele membre să decidă această dată, după ce vor depăşi presiunile electorale interne.
Ponta a reiterat faptul că România doreşte să adere la zona euro, dar trebuie să fie pregătită din punct de vedere al stabilităţii economice şi competitivităţii, iar cea mai previzibilă dată în acest sens ar putea fi anul 2018.
Prim-ministrul a vorbit totodată de importanţa unei strategii pe termen lung pentru integrarea populaţiei de etnie romă, precum şi despre faptul că o relaţie economică bună cu China va ajuta ţările central şi est-europene să recupereze decalajul faţă de restul statelor UE şi să consolideze piaţa comună.
1 comentariu
Dar nici Romania de englezi( pedofili si producatori de filme pornografice)…