Premierul Victor Ponta va cere desecretizarea contractului de la Roşia Montană, chiar dacă, spune el, ”va stârni din nou muşuroiul de interese”.
”Aşa cum am promis, vreau desecretizarea contractului de la Roşia Montană. Ştiu că se vor supăra mulţi, ştiu că voi stârni din nou muşuroiul de interese. Sunt curios ce vor mai inventa pentru a crea o noua diversiune. Am constatat că foarte mulţi sunt total dezinteresaţi să discutăm despre acest contract. După o discuţie cu miniştrii, voi cere direct companiei respective să accepte desecretizarea. Dacă acel contract ajută atât de tare România, n-ar avea nimic de ascuns, nu? Doar i s-a făcut lobby de la cel mai înalt nivel”, susţine Victor Ponta într-o postare pe Facebook, citata de Agerpres.
Roşia Montană Gold Corporation precizează, referindu-se la intenţia premierului Victor Ponta de a cere desecretizarea contractului pentru Roşia Montană, că documentul de asociere cu statul român e public, dar contractul de licenţă e clasificat, fiind necesară schimbarea legii pentru desecretizare.
Fii primul care comentează