Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, după întâlnirea pe care a avut-o la Bruxelles cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, că din punctul de vedere al Guvernului criza politică a fost încheiată, odată cu decizia Curţii Constituţionale.
Declaraţiile premierului, citate de Mediafax:
• România trebuie să acţioneze cât mai serios când e vorba de temele europene.
• S-au remarcat din partea Comisiei progresele evidente şi substanţiale în ceea ce priveşte mecanismul de absorbţie a fondurilor europene. Există sprijin total şi deschidere totală din partea lui Barroso şi a comisarilor pentru a trece cu cât mai puţine pierderi peste aceste nereguli.
• Din punctul de vedere al Guvernului criza politică a fost încheiată, odată cu decizia CC. Relaţiile între CE, Guvern, PE, Parlamentul României au reintrat pe un făgaş normal şi în mod sigur România e o garanţie pentru partenerii noştri europeni.
Fii primul care comentează