

Premierul Victor Ponta a declarat miercuri că în 2011 a participat și el la slujba de canonizare a mitropolitului Andrei Șaguna, la care au fost prezenți atât președintele Traian Băsescu, cât și liderul PNL, Klaus Iohannis.
Premierul l-a acuzat pe Iohannis că și-a început campania “cu o mare minciună”, în contextul în care liderul PNL a negat că s-ar mai fi văzut cu șeful statului din 2008 încoace.
“Am fost și eu la acțiunea din 2011, când Klaus Iohannis a stat lângă Traian Băsescu. Nu înțeleg de ce și-a început campania cu o minciună. Domnul Iohannis are ocazia să recunoască deschis că s-a văzut de multe ori cu președintele. Până la urmă, când faci campanie cu oamenii lui Băsescu, ajungi să fii un nou Băsescu”, a scris prim-ministrul pe contul său de Facebook, citat de Agerpres.
În sprijinul afirmațiilor sale, premierul a postat și două fotografii — una de la slujba de canonizare din octombrie 2011 iar cealaltă de la ceremonia din decembrie 2011, când Klaus Iohannis a fost decorat de șeful statului cu Ordinul Național “Pentru Merit” în grad de Cavaler.
Președintele PNL, Klaus Iohannis, a precizat marți că din 2008 nu a mai avut nicio întrevedere cu șeful statului și a catalogat ca fiind o manipulare informațiile publicate de postul Antena 3 cu privire la o întâlnire a sa cu Traian Băsescu.
‘În seara zilei de luni, 11 august, în jurul orei 22,40, postul de televiziune Antena 3 a prezentat o știre conform căreia eu aș fi mers în vizită la președintele Traian Băsescu, la vila sa de protocol. Ceea ce a făcut Antena 3 reprezintă o manipulare și nu are nicio legătură cu realitatea. În fotografiile prezentate de postul sus menționat apare mașina mea, în care mă aflam eu, dar acesta este singurul lucru adevărat’, a precizat Iohannis, într-un comunicat remis, marți, Agerpres.
El a adăugat că în acea zi nu a fost în vizită la șeful statului, ci a participat la un eveniment organizat de Duane Butcher, însărcinatul cu afaceri al SUA la București, la Vila Dante, reședință deținută de Ambasada Statelor Unite.
1 comentariu
iohannis a facut referire la faptul ca nu a avut nici o ” intrevedere” care conform dictionarului general al limbii romane inseamna ,,intalnire intre doua sau mai multe persoane in vederea discutarii unor probleme de interes comun”
ponta spune ca iohannis a declarat ca nu nu s-a” vazut” cu basescu
deci ponta minte rastalmacind declaratia lui iohannis.dar si asa, pentru cei care au rabdarea sa se uite in dictionarul general al limbii romane,pot observa usor ca cel care cunoaste mai putin limba romana este tot ponta si uitati de ce:,,s-a vazut”are printre altele si sensul,,s-a intalnit,s-a revazut” iar ,,s-a intalnit” are sensul de ,,a se incrucisa in drum cu cineva;a da peste cineva(din intamplare)”,deci nu pentru a purta discutii.Sunt convins ca la acel eveniment si ponta s-a vazut si s-a intalnit cu d-ul basescu dar in obraznicia si nesimtirea lui nu a avut nici macar minima intrevedere de salut cu d-ul basescu.