Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Ponta, invitat de PPE la dezbaterea privind România de la Strasbourg

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Joseph Daul, preşedintele grupului popular din Parlamentul European, i-a adresat vineri premierului Victor Ponta o invitaţie de a fi prezent la dezbaterea privind situaţia din România care va avea loc miercuri, 12 septembrie, în cadrul sesiunii plenare de la Strasbourg a forului legislativ european.

“Preşedintele Daul a reluat vineri invitaţia adresată premierului Ponta de a veni în Parlamentul European pentru a ne exprima poziţia sa cu privire la evenimentele din România”, a declarat, pentru Mediafax, Delia Vlase, purtătorul de cuvânt al liderului grupului PPE.

De asemenea, Vlase a precizat că Daul a adresat prima oară această invitaţie premierului Ponta în luna iunie a acestui an, iar între timp invitaţia a mai fost reluată şi în unele communicate ale grupului PPE cu privire la evenimentele politice din România.

“Deci, invitaţia rămâne deschisă, preşedintele grupului PPE a reluat apelul său public către premierul Ponta pentru că el consideră necesară prezenţa primului-ministru al României la o dezbatere în cadrul unei sesiuni plenare a Parlamentului European cu privire la România”, a mai spus Vlase.

În 10 iulie, Joseph Daul declara că a refuzat să îl primească pe premierul Victor Ponta, care îi solicitase o întrevedere cu ocazia vizitei pe care a făcut-o atunci la Bruxelles, după suspendarea preşedintelui Traian Băsescu de către Parlament.

“Refuz să-l primesc până nu îmi va fi clar faptul că guvernul său va pune în practică ceea ce Curtea Constituţională a decis recent, va retrage ordonanţele de urgenţă care nu respectă deciziile Curţii şi va arăta că respectă pe deplin statul de drept”, a declarat Daul atunci, adăugând că Ponta va trebui să vină în prima sesiune a Parlamentului European de la Strasbourg, să explice situaţia din România.

Conferinţa preşedinţilor din PE a aprobat solicitarea făcută de PPE ca în 12 septembrie, în cursul după-amiezii, deputaţii europeni să dezbată situaţia politică din România, după ce ascultă poziţiile exprimate de CE şi de preşedinţia Consiliului UE, anunţă prim-vicepreşedintele PDL Cristian Preda.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns