Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Ponta: Vreau ca Băsescu să plece de la putere cât mai rapid

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, în debutul şedinţei Biroului Permanent Naţional (BPN), la care presa a avut acces, că îşi doreşte ca şeful statului, Traian Băsescu, să plece de la putere cât mai rapid ca să se termine cu “sistemul său securist”.

“Eu ştiam că să fiu prim-ministru cu Băsescu preşedinte o să fie un joc de-a şoarecele şi pisica: eu o să mă ocup de investiţii în România şi de joburi, dumneavostră o să vă ocupaţi de votat legi în Parlament şi el o să se ocupe să ne facă dosare. Dar nu e o surpriză, cu asta se ocupă, aşa a stat la putere şi aşa va face până va pleca de la putere, lucru pe care, evident, îl doresc să se întâmple cât mai rapid, ca să mai terminăm cu dosarele, mizeriile şi cu acuzaţiile şi cu sistemul securist al lui Băsescu”, a spus Ponta, în faţa conducerii centrale a PSD.

Potrivit Mediafax, el le-a cerut liderilor social-democraţi să fie calmi şi să îşi respecte obligaţiile faţă de cei care i-au ales.

“Am rezistat atâţia ani împotriva lui, mai rezistăm puţin şi cred că avem obligaţia să ne facem datoria faţă de cei care ne-au votat. Băsescu şi cu Funeriu nu ne-au votat, nu ne-au iubit vreodată, nu cred că nu avem nicio obligaţie faţă de ei. Să fim calmi şi să mergem mai departe neabătut către ceea ce oamenii aşteaptă de la noi”, a spus Ponta.

Premierul Victor Ponta este acuzat de plagiat, conform revistei Nature, care susţine că a accesat documente prezentate de o persoană anonimă indicând faptul că mai mult de jumătate din teza sa de doctorat privind Curtea Penală Internaţională ar conţine texte copiate.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns