Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)
Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Afectând sănătatea întregii construcții sociale, economice și politice a unei națiuni, populismele, de stânga sau de dreapta sunt la fel de toxice.

Avantajul populismului de dreapta constă în faptul că se folosește de valorile specifice dreptei, libertate, democrație, stat de drept, Justiție, transparență decizională etc. Populismul de dreapta respectă, la modul declarativ, principiile economiei de piață, încurajează concurența, susține societatea civilă, postulează neamestecul statului în economie în limite rezonabile. Desigur, în cazul României, doar declarativ.

În 30 de ani de democrație, nici stânga, nici dreapta politică, nu au reușit să se desprindă de năravurile de tip comunist intrate profund în fibra națiunii, de unde sunt extrase în mod viclean de politicienii abili.

Dacă populismul de stânga atrage populația de la baza piramidei sociale, populismul de dreapta se adresează persoanelor cu o pregătire intelectuală superioară,  clasei de mijloc, dar și antreprenoriatului, bogaților, mediului artistic etc.

Deci unei clase care se încăpățânează să creadă că dreapta politică este superioară stângii politice. Tot ca urmare a traumelor sociale, culturale, economice datorate totalitarismului de stânga, comunist.

Este adevărat că, în timp, valorile creștin-democrației s-au dovedit mai eficiente social și economic decât ideologiile de stânga, socialiste, infestate de marxism-leninism. România a dat câțiva teoreticieni valoroși, dar care au avut prea puțină influență asupra mediului politic și social. Politicienii, destul de slab pregătiți, și-au asumat sarcina de a se prezenta ei înșiși ca teoreticieni ai ideologiilor și doctrinelor partidelor din care fac parte. A fost și este un eșec niciodată asumat.

Politicianul ajuns într-o funcție publică, șefii organizațiilor de partid județene sunt, fără să știe, teoreticienii curentului politic de la care se revendică partidul său.

Președintele PSD, și pe urma lui toți președinții organizațiilor județene, sunt, prin natura funcțiilor lor, purtătorii de mesaje ale social-democrației, ai ideilor Partidului Socialiștilor Europeni. Președintele PNL, împreună cu președinții filialelor județene, sunt la rândul lor teoreticienii, mai mult sau mai puțin improvizați, ai ideilor Partidului Popular European.

Lor li se adaugă sutele de parlamentari, precum și miile de membri de partid care-și asumă sarcina de a reprezenta partidul în care s-au înregimentat de bunăvoie.

Din acest amestec de voci, adunate în creuzetul partidului, ar trebui să se nască ideologiile și doctrinele moderne, dar în final nu rezultă decât o față și încă o față a populismelor care guvernează epoca.   

Din când în când apar lucrări critice, dar acestea nu ajung la politicienii obișnuiți. Nu sunt citite nici măcar de liderii partidelor.

Înafara preocupărilor intelectuale au rămas și cărțile publicate de foștii președinți. Ion Iliescu are în spate o operă teoretică. La fel Emil Constantinescu și Klaus Iohannis. Traian Băsescu încă nu și-a scris memoriile și nici nu și-a așternut pe hârtie ideile. Preferă să se exprime oral.

Cărțile foștilor președinți ai României merită o trecere în revistă specială. Măcar atât. Interesante sunt și lucrările lui Petre Roman și Adrian Năstase. Dar nici acestea nu au trecere la politicienii care preferă să posteze pe paginile lor de socializare textulețe polemice.

Cu ani în urmă s-a postulat moartea ideologiilor. Nu și a populismelor.

Acestea nu mor niciodată. Și cel mai modest primar poate practica acest sport, mai ușor decât mersul pe bicicletă.

Când vorbim despre populism avem în vedere raportul dintre promisiuni și realizări.

Este adevărat că nu întotdeauna realizarea unei promisiuni depinde de cel ce promite. În cazul unui primar realizările promise depind de conducerea județului și mai ales de guvern.

Avem chiar în aceste zile o aprigă dezbatere pe rectificarea bugetară. S-ar părea că datorită diferendelor dintre șeful Finanțelor și primul ministru, ministrul Nazare și-a pierdut funcția.

Despre populism pot fi scrise mii și mii, zeci de mii de pagini, dar tot degeaba. Datorită populismului există politică. Populism și politică. Una fără alta nu se poate.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)