Asculta acest articolSingurul mare partid din România, zdruncinat rău după pierderea alegerilor prezidențiale, se află față în față cu viitorul mare partid. PSD a fost cu adevărat un mare partid. Atâta vreme cât distanța de la el la celelalte formațiuni politice era de peste 20%, PSD se putea considera într-adevăr un mare partid, un fel de Guliver în țara piticilor. Rămânând tot într-un ținut de poveste putem constata că PNL, prin victoria lui Klaus Iohannis, a crescut într-o zi cât alții în patru ani.
Așadar, la orizontul anului 2015, pe cât se poate previziona evoluția politică, vom avea în România un mare partid de stânga în plină criză, și două partide de dreapta pe cale de se coagula într-un singur mare partid de dreapta. Victor Ponta a salutat victoria lui Klaus Iohannis, dar PSD privind spre PNL, poate spune, precum poetul, “La răsăritu-i falnic se-nchină-al meu apus”?
România post-comunistă parcă este sub puterea unui blestem: nu pot coexista două partide mari. Când unul crește, celălalt se micșorează prin spargerea în bucățele. Prima grijă a unui partid ajuns la putere este să distrugă partidul rămas în opoziție. Obiceiul a fost instituit de Ion Iliescu în primii ani de după Revoluție. A fost continuat de Adrian Năstase și de Traian Băsescu. Lista nu ar fi completă dacă l-am sări pe Emil Constantinescu, care a acționat în sens invers, adică a refuzat să-și protejeze partidul din care provenea, PN|CD.
Grăbindu-ne să tragem o concluzie, am putea arăta o primă și fundamentală cauză în persoana președintelui. Sub povara votului direct, președintele trece drept unicul reprezentat al poporului și devine o frână în calea dezvoltării firești a unei țări care se conduce după principii democratice. Dimensiunea votului direct îi copleșeșe și pe președinții de consilii județene, ca și pe primari. Datorită numărului mai mare de voturi, se cred mai aleși decât restul aleșilor și puțintel deasupra legii. Ei contribuie și la dezechilibrele politice, trasformând un partid mare într-unul mic sau invers. Cele trei categorii de aleși, primarii, președinții de consilii și mai cu seamă președintele țării, prin influența lor directă, deturnează voturile cetățenilor. ~n cele mai multe cazuri, nu prin propria lor personalitate, ci prin abuzuri, prin cumpărarea de influență, prin șantaj. Nu întâmplător avem un număr mare de procese în care sunt implicați primari și președinți de consilii județene. Dacă în perioada care urmează se vor accelera doar procesele pe rol, undeva pe la mijlocul anului 2015 multe județe vor rămâne fără președinți de consilii și multe localități fără primari. De la o zi la alta DNA mai scoate câte un baron local din funcțiune, astfel că, pe bună dreptate, se pune întrebarea cine va gestiona problemele din teritoriu anul viitor?
Spre deosebire de alte perioade baronii acum se iau la rând, neținându-se cont din ce partide provin. Această echidistanță se datorează spargerii USL, care la alegerile locale din 2012 a câștigat majoritatea funcțiilor. Prin spargerea USL, s-a echilibrat și corupția, unii aleși rămânând la PSD, alții la PNL. Se poate afirma că în această perioadă are loc prima mare diviziune a corupției, jumătate la stânga, la PSD, jumătate la dreapta, la PNL și fostul PDL. Procesul de selecție, etică, judiciară, politică în ultimă instanță, este în derulare și are un curs normal datorită victoriei neașteptate a candidatului opoziției. Ne este greu să ne imaginăm cum ar arăta viața politică azi dacă ar fi câștigat prezidențialele Victor Ponta? Cum finalul campaniei electorale a fost altul decât îl arătau sondajele, sub povara uriașului vot dat lui Iohannis, cu două partide mari, unul în criză, altul necoagulat, ne întrebăm cu cine vom defila în 2015, în situația în care vom avea alegeri anticipate, parlamentare sau doar parțiale la nivel local? Dar și fără alegeri, viața politică va fi extrem de interesantă anul viitor, un an pre-electoral, un an pregătitor pentru marea confruntare din 2016.
