

Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu susţine că 80% din promisiunile programului de guvernare al PSD nu au fost îndeplinite, arătând că guvernarea PSD este lipsită de curaj, iar Victor Ponta a fost un premier “fricos”, “incompetent”, “flecar” şi este “un pariu pierdut şi o iluzie dezumflată”.
Predoiu a postat, miercuri, pe Facebook o analiză a promisiunilor neonorate din programul de guvernare a PSD, arătând că din cele 159 de promisiuni, 23 au fost îndeplinite,- 14,5%, 127 au fost uitate sau s-au dovedit minciuni, adică 79,9%, iar 9 sunt fie în curs de îndeplinire, fie au fost realizate de guvernul anterior.
El a arătat că cel mai grav lucru în prezent este faptul că Ponta propune, “din nou – déjà-vu 2008 – un model economic riscant, axat pe creştere de deficit, cheltuieli bugetare exagerate şi consum”.
El a arătat că statistica demonstrează că guvernarea PSD este lipsită de curaj şi responsabilitate, iar Ponta a ezitat în faţa reformelor, relatează Mediafax.
Prim-vicepreşedintele liberal a susţinut că în locul reformelor structurale, Ponta a preferat măsurile bugetare pentru baronii PSD.
Fii primul care comentează