Premierul Florin Cîţu efectuează o vizită de lucru la Bruxelles în perioada 11 – 12 februarie, informează Guvernul.
Prim-ministrul României, Florin Cîțu, va avea întrevederi cu înalți oficiali europeni.
“Programul vizitei include întrevederi cu principalii lideri europeni, între care președinții Consiliului European, Charles Michel, Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și al Parlamentului European, David Sassoli, precum și cu vicepreședinții executivi ai Comisiei Europene Frans Timmermans, Margrethe Vestager și Valdis Dombrovskis.
De asemenea, prim-ministrul Florin Cîțu are programate întâlniri oficiale cu comisarul european pentru transport, Adina Vălean, și cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.
Agenda vizitei include și întrevederi cu reprezentanți ai grupurilor politice din cadrul Parlamentului European> liderul Grupului PPE, Manfred Weber, secretarul general al PPE, Antonio López-Istúriz White, liderul Grupului RENEW, Dacian Cioloș și liderul Grupului S&D, Iratxe García Pérez.” se arată într-un comunicat al Guvernului
Fii primul care comentează