Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, a participat duminică la hramul bisericii ortodoxe ”Botezul Domnului” din Roşiori, alături de primarul comunei Valea Vinului, Radu Cristea, şi preşedintele organizaţiei de femei a PNL Satu Mare, Dorina Grunfeld.
Slujba religioasă, la care au asistat câteva sute de credincioşi din Roşiori, dar şi din satele învecinate, a fost oficiată de preotul Vasile Pater şi de preoţi din satele învecinate.
După oficierea slujbei religioase, preotul paroh a împărţit apă sfinţită credincioşilor, explicându-le ca sfinţirea mare a apei din ziua de 6 ianuarie aminteşte de momentul Botezului Domnului de către Sfântul Ioan în Iordan şi că apa sfinţită se păstrează în casele credincioşilor în vase curate, în care se pune de obicei un fir de busuioc.
Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, a profitat de ocazie pentru a le ura multă sănătate şi numai bucurii tuturor sătmărenilor care luni îşi serbează ziua onomastică.
Fii primul care comentează