Asculta acest articolPe data de 10 noiembrie 1508, în Țara Românească, călugărul Macarie tipărea la Mănăstirea Dealu, din ordinul domnitorului Radu cel Mare, “Liturghierul slavon”. Această lucrare este considerată prima carte tipărită pe teritoriul românesc și reprezintă un simbol al progresului cultural și religios din această parte a lumii. Astăzi, doar cinci exemplare ale acestei cărți rare sunt cunoscute, iar ele sunt păstrate ca mărturii ale începutului artei tipografice în spațiul românesc.
Contextul Apariției “Liturghierului slavon”
În secolul al XV-lea, Europa Centrală și de Est începeau să fie influențate de invenția tiparului cu litere mobile, atribuită lui Johannes Gutenberg. În Țările Române, cu toate că majoritatea scrierilor religioase circulau în manuscris, cererea pentru tipărituri creștea. Domnitorul Radu cel Mare a fost unul dintre conducătorii vizionari care a înțeles importanța culturii și religiei pentru poporul său, iar prin inițiativa sa de a susține tiparul, el a oferit o fundație solidă dezvoltării culturale ulterioare a Țării Românești.
Macarie, un călugăr de origine necunoscută, dar cu cunoștințe vaste în limba slavonă și în arta tipografică, a fost ales pentru această misiune culturală și religioasă. Prima sa lucrare tipărită, “Liturghierul slavon”, a fost o traducere din limba greacă, un detaliu care subliniază legăturile culturale și religioase dintre Țara Românească și Bizanț.
Mănăstirea Dealu – Centrul Tiparului în Țara Românească
Mănăstirea Dealu, situată lângă Târgoviște, capitala Țării Românești în acea perioadă, a devenit astfel centrul primei tipografii românești. Tipărirea acestei cărți într-un centru monastic reflectă importanța mănăstirilor ca focare ale culturii și educației. Aceste centre nu doar că asigurau transmiterea credinței ortodoxe, ci și contribuiau la păstrarea și diseminarea limbii și culturii slavone, limba de cult a bisericii ortodoxe de la acea vreme.
Eleganța și Stilul Artistic al “Liturghierului slavon”
Se spune că “Liturghierul slavon” se remarcă prin ornamentele rafinate și calitatea sa deosebită. Această lucrare a fost atent îngrijită și decorată, incluzând elemente artistice care arată atât influența artei bizantine, cât și măiestria tipografică a lui Macarie. În paginile sale, textul este acompaniat de detalii ornamentale deosebite, precum inițiale împodobite și frontispicii atent realizate. Această grijă față de detalii artistice indică valoarea acordată obiectelor religioase în epocă, care erau privite nu doar ca texte sacre, ci și ca opere de artă.
Continuarea Lucrării de Tipărire: “Octoihul” și “Evanghelierul”
În urma succesului “Liturghierului slavon”, Macarie a continuat activitatea de tipărire la Mănăstirea Dealu. În 1510, a tipărit “Octoihul”, o altă lucrare religioasă fundamentală, iar în 1512 a tipărit “Evanghelierul”. Aceste lucrări continuau linia tipăriturilor în slavonă și erau destinate să sprijine desfășurarea ritualurilor liturgice și să contribuie la răspândirea și păstrarea credinței ortodoxe în Țara Românească.
Semnificația Istorică și Culturală a “Liturghierului slavon”
Apariția acestei cărți tipărite a reprezentat o piatră de temelie pentru cultura românească, marcând începutul tiparului ca mijloc de transmitere a cunoștințelor și a textelor religioase. Acest prim pas avea să fie urmat de o întreagă tradiție de tipărire și traducere a textelor religioase și, ulterior, de dezvoltarea unei literaturi laice. De asemenea, “Liturghierul slavon” demonstrează influențele culturale și religioase pe care le aveau spațiul bizantin și cel slav asupra românilor.
Activitatea tipografică începută de Macarie la Mănăstirea Dealu este o dovadă a eforturilor susținute pentru a consolida identitatea culturală și religioasă a românilor, un proces ce a continuat și s-a amplificat de-a lungul secolelor.
Fii primul care comentează