Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

FONDURILE SE RIDICĂ LA 4 MILIARDE DE EURO

Primarii din județ, sfătuiți de reprezentanți din Ministerul Mediului să accese fonduri prin PNRR

Primarii din județ, sfătuiți de reprezentanți din Ministerul Mediului să accese fonduri prin PNRR
Această întâlnire a fost intercalată între întâlnirea preşedintelui Pataki Csaba, cu Regina Lochner, consul al Germaniei la Timișoara. 
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

 

 

Vineri, 26 iulie, a fost una din zilele lunii în curs, în care, Consiliul Judeţean Satu Mare, Sala Mare de şedinţe, a găzduit o reuniune cu primarii din judeţ. Desigur, această întâlnire a fost intercalată între întâlnirea preşedintelui Pataki Csaba, cu Regina Lochner, consul al Germaniei la Timișoara.

 

 

Aşa cum anticipam în cele de mai sus, Consiliul Județean Satu Mare a fost vineri, 26 iulie, gazda unei întâlniri de lucru cu primarii din judeţ, pe teme care promovează proiectele de mediu. Reuniunea informală s-a organizat la invitația secretarului de stat din Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Cristian Valer Beșeni. A răspuns provocării o delegație numeroasă formată din reprezentanții diferitelor direcții și instituții subordonate ministerului pentru a susține în reşedinţa de judeţ, o sesiune de informare despre oportunitățile de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinate administrațiilor publice locale.

 

 

Printre cei prezenți la Satu Mare s-au numărat: vicepreședintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, Eugen Cozma, directorul general al Administrației Fondului de Mediu, Mălin Paicu, Ionuț Năstasă – director general PNRR, precum și colegi ai acestora de la Administrația Națională Apele Române, Garda de Mediu și Garda Forestieră.

 

 

După prezentarea câtorva dintre obiectivele de perspectivă în ceea ce privesc oportunităţile aleşilor locali de a atrage fonduri pentru dezvoltare, invitaţii au răspuns punctual la întrebările primarilor și reprezentanților diferitelor instituții publice prezenți în sala de ședințe a Consiliului Județean Satu Mare. Reprezentanţii instituţiilor menţionate mai sus i-au îndemnat pe primari să depună proiecte pentru accesarea celor patru miliarde euro pe care Ministerul Mediului le pune la dispoziție în cadrul PNRR, anunțând și câteva măsuri ce vor fi lansate în viitorul apropiat.

 

 

În prezentarea detaliată oferită de directorul Adrian Ștefănescu, s-a pus accentul pe cele trei componente ale pilonului principal de investiții din fonduri europene ”Tranziția Verde”, derulate prin Ministerul Mediului: Managementul apei, cu proiecte pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare, colectarea apelor uzate, dar și sprijinirea conectării populației cu venituri mici la rețelele existente; Păduri și protecția biodiversității, care presupune o campanie națională de împădurire și reîmpădurire, inclusiv cu păduri urbane; Managementul deșeurilor, prin care se amenajează centre de colectare prin aport voluntar, insule ecologice digitalizate, dar și sisteme de compost sau investiții în capacități de producție a energiei din surse regenerabile, respectiv biogaz.

 

 

Primarii au fost receptivi

 

 

După întâlnirea informală, primarii participanţi indiferent de formaţiunea politică pe care o reprezintă, s-au dovedit plăcut impresionaţi de faptul că, în perioada imediat următoare, vor avea posibilitatea de a atrage fonduri nerambursabile pentru obiectivele enumerate de oaspeţii de la Bucureşti. Printre primarii pe care i-am întâlnit după această reuniune, îi menţionăm pe Sergiu Silaghi, primarul din Santău, dar şi pe viitorul primar din Săuca – David Hodorog, în urma alergerilor din 9 iunie. Aceştia şiau exprimat disponibilitatea de a accesa bani pentru ca prin investiţiile pe care ar urma să le iniţieze, să contribuie la asigurarea unui mediu mai curat, de a exista şi le nivel local un standard mai ridicat înn ceea ce priveşte servicile oferite comunităţilor rurale.

 

 

După cum era firesc într-o reunine informal de acest gen, primarii, dar şi reprezentanţii instituţiilor care au dat curs invitaţiei, au discutat punctual despre nevoile și provocările specifice județului Satu Mare.

Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns