Asculta acest articol Acum câteva zile USL a marcat trecerea a 365 de zile de când se află la guvernare. Exact atâtea zile au trecut și de la trecerea PDL-ului în opoziție. Dacă Victor Ponta are obligația morală de a prezenta o dare de seamă, aceeași obligație o are și PDL după un an de opoziție. Chiar și UDMR ar avea multe de spus despre activitatea sa din ultimul an.
PDL a trecut prin multe în această perioadă. Exact acum un an se pregătea de alegeri locale.
Ne mai fiind la putere, a fost părăsit de primul val de oportuniști. A pierdut lamentabil, însă i-a mai rămas suficientă energie pentru a se arunca în luptă alături de Traian Băsescu. A boicotat cu succes referendumul. Este, de fapt, singura victorie înregistrată după alegerile prezidențiale din 2009. În toată această perioadă, de la trecerea în opoziție, trecând de referendum și până la pregătirea pentru alegerile parlamentare în PDL a fost o vânzoleală greu de descris. Au experimentat tot felul de formule, toate avându-l în centru pe Mihai Răzvan Ungureanu. S-au pus bazele ARD. S-a dovedit a fi o formulă nefericită. S-au lepădat de imn și de culorile consacrate, în speranța că vor păcăli electoratul. Nu a ținut figura. Va fi fost strategia lui Traian Băsescu? Așa o fi gândit Emil Boc și echipa din jurul său?
Cert este că partidul s-a așezat singur pe un butoi de pulbere care a explodat în momentul în care s-au anunțat alegeri interne. PDL a fost cuprins de frisoane. Teama că Vasile Blaga ar putea câștiga președinția partidului. În paranteză fie spus, dacă data alegerilor ar fi fost amânată până prin mai, iunie rezultatul ar fi fost altul. Traian Băsescu și-a mai revenit, guvernarea USL s-a erodat puțin, însă suficient pentru ca încrederea în președintele Băsescu să crească până spre vârful topului. Acum președintele și-ar putea impune punctul de vedere. Acum Elena Udrea ar avea șanse mai mari în fața lui Vasile Blaga. Dar istoria, nici măcar a unui partid, nu se face cu dacă. Faptele sunt fapte, PDL a intrat pe un făgaș propriu. Nu știm cu siguranță dacă urcă sau coboară. Sondajele nu sunt relevante, însă sunt pe cale să consacre un PDL ca partid sub 15 procente.
În același timp cel ce s-a lepădat de PDL a reînceput să iasă în lume cu fruntea sus. Pentru prima oară după multă vreme Traian Băsescu și-a reluat băile de mulțime. Continuând în ritmul acesta, peste câteva luni, probabil peste un an, președintele ar putea redeveni locomotiva unui partid. Acel partid mai poate fi PDL? Puțin probabil de vreme ce din inițiativa președintelui a luat ființă Mișcarea Populară. Partidul lui Blaga se pare că are adversari nu doar în față, ci și pe flancul drept. Relațiile cu Mihai Răzvan Ungureanu, cu Forța Democratică, cu PN|CD-ul lui Aurelian Pavelescu, dar și cu Mihai Neamțu nu sunt tocmai bune. Noul lider al PDL are adversari și în propriul partid.
A nu se uita că gruparea Udrea nu a părăsit partidul, alegând să lupte din interior împotriva noii conduceri. Mai departe, grupul de intelectuali, în frunte cu Cristian Preda, Monica Macovei par să fi rămas în PDL doar formal. După primul an de opoziție, PDL este încă un partid în covalescență, cu multe răni deschise, înconjurat de incertitudini, incapabil să-și revendice titlul de principal partid de opoziție. Nu a emis nici măcare pretenția de a se fi considerat o alternativă la actuala guvernare.
