Unirea Tășnad – Ighiu 0-2 (0-0)
După “una caldă” a venit și primul eșec pentru Unirea Tășnad. În etapa 3 din Seria 5 a Ligii 3, sătmărenii au primit vizita Performanței Ighiu. Un adversar solid care a controlat jocul din primele minute însă fără să-și creeze mari ocazii.
Apărarea noastră și-a făcut bine treaba, a rezistat mai bine de o repriză. Fetița a șutat primul, însă pe lângă poarta lui Băican, din lovitură liberă (min. 6). Unirea a trecut cu greu de mijlocul terenului. Bakai a obținut o lovitură liberă de la 20 de metri, iar Cadar a bătut în forță, pe colț, dar balonul a fost respins în corner de Zăvoi (min. 15). Posesia le aparține în continuare oaspeților, iar până la final de primă repriză Vădan respinge greșit, dar Seiwerth trimite în Băican din careu (min. 40). Un minut mai târziu, Stanciu șutează slab de la distanță, deloc periculos (min. 41).
Unirea Tășnad începe în forță repriza secundă. Szekely șutează puternic, ușor pe lângă poartă (min. 48), după care Faur scapă pe flancul drept, încearcă o centrare în careu, dar surprinzător balonul cade pe transversală, aproape de vinclu (min. 54). A urmat șutul lui Stanciu peste (56), după care au oaspeții au ieșit la rampă. Contrar cursului jocului din partea secundă, Performanța Ighiu înscrie două goluri în tot atâtea minute. Tineiu pornește lansat pe partea stângă, centrează pe sus în careu, Băican iese neinspirat, scapă mingea, iar Fețita înscrie cu capul (min. 58). La scurt timp de la reluarea jocului, tășnădenii acuză golul primit, iar oaspeții construiesc un nou atac. Se schimbă partea, Fetița este servit ideal cu o centrare de pe dreapta și trimite tot cu capul, la colțul lung (min. 59), stabilind și scorul final, Tășnad – Ighiu 0-2. Dar Unirea a avut câteva tentative de a reveni în joc. Intrarea lui Bolba a adus un plus în ofensivă. A șutat peste din 16 metri (min. 80), după care a primit o pasă de la A. Mureșan, l-a încercat pe Zăvoi din careu, dar portarul oaspete a respins în corner (min. 83). Meciul se încheie cu două șuturi ale lui Faur peste poartă (min. 86, 88).
Tășnad: Băican – Vădan (Dascăl 82), Bălău (cpt.), Ciul, Szekely, Bakai (Babiciu 55), Stanciu, Cadar (M. Bolba 65), Bercean, Faur, R. Silaghi (A. Mureșan 70). Rezerve neutilizate: Cherecheș, Moș, Vereș. Antrenori: Marius Botan și Bogdănel Moise.
Ighiu: Zăvoi – Potopea (cpt.), Tineiu, Fetița (Marcu 87), Mdeșan, Bucur, Câmpean, Unguru (Circov 60), Istrate (Joldes 90+1), Iclanzan, Seiwerth. Antrenor: Mihai Manea.
Rezultatele etapei 3:
• Sănătatea Cluj – CFR Cluj II 0-0
• Alba Iulia – Cugir 2-1
• Gaz Metan II – ACS Recea 0-1
• Tășnad – Ighiu 0-2
• Ghimbav – Dej 1-2
• Avrig – Galda 1-2
• Iernut – Reghin 1-2
• “U” Cluj a stat
Fii primul care comentează