Prinţul Charles al Marii Britanii nu este doar un oaspete în ţara noastră. Are 8 proprietăţi dar şi câteva mici afaceri cu produse tradiţionale româneşti.
Prinţul Charles şi mica lui suită au ajuns vineri la fabricuţa din Saschiz, în plin sezon al florilor de soc. Mica afacere de la Saschiz este în grija fundaţiei conduse de Prinţul Charles. Produsele sunt toate tradiţionale şi foarte apreciate în magazinele bio, scrie Cotidianul.
La început de iunie este vremea socatei de Saschiz. O băutură care după ce a fost lăudată de prinţul de Wales a devenit căutată şi în prăvăliile din Scoţia. Sticlele de suc natural de la Saschiz costă între 7 şi 20 de lei.
Vineri la fabrica din Saschiz s-a născut o nouă idee de afacere. Îmbiat cu un fagure proaspăt de miere, prinţul de Wales nu a rezistat tentaţiei, scrie Antena3.ro. Un lanţ de magazine extraordinar de cunoscut din Londra va comercializa sub marcă regală această miere.
Ţelul prinţului Charles pare să fie conservarea Transilvaniei tradiţionale. Fundaţia pe care o conduce cumpără clădiri şi monumente istorice părăsite, pe care le restaurează, cu tehnici şi materiale tradiţionale. Acelaşi lucru îl fac şi mulţi dintre apropiaţii prinţului pe care acesta i-a convins să investească în satele din Ardeal.
Fii primul care comentează