Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

PROTEST AL PĂRINȚILOR

Protest al părinților după ce o învățătoare ar fi lovit un elev, iar conducerea nu ar fi luat măsuri

Sancțiunile ce pot fi aplicate elevilor, potrivit Legii învățământului preuniversitar
O echipă ISMB se află la școală în această după amiază, după ce câțiva părinți au protestat miercuri dimineață în fața școlii Gimnaziale Ferdinand I din București, ..
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

…nemulțumiți de faptul că, deși au semnalat un caz de abuz din partea unui cadru didactic asupra unui elev, conducerea școlii nu a luat măsuri. Un alt părinte a făcut sesizare dar “i s-a spus doar că doamnei îi pare rău și n-o să mai facă”, a explicat mama unui elev, într-un interviu pentru Euronews.ro. Amintim, Ministerul Educației a cerut ca până pe 31 martie, toți directorii de școli din București să urmeze cursuri special organizate pentru a învăța să implementeze procedura de management a cazurilor de violență.

 

 

Edupedu.ro a cerut Inspectoratului școlar al Municipiului București o listă cu directorii de școli care au fost formați pentru a gestiona cazurile de violență din școli. Când o vom primi o vom publica.

 

 

 

În această după amiază, o echipă a ISMB este la Școala Gimnazială Ferdinand I pentru a discuta cu directoarea unității de învățământ, potrivit surselor Edupedu.ro.

 

 

Câțiva părinți au protestat în fața Școlii Gimnaziale Ferdinand I, miercuri dimineață, nemulțumiți că școala nu a aplicat procedura de gestionare a unui caz de violență. Mai exact, o învățătoare ar fi lovit cu piciorul un elev care se afla sub bancă. Apoi l-ar fi agresat verbal spunând că e “adoptat” și “cu capul”, a spus mama unui elev care învață în clasa respectivă.

 

Cazul ar fi fost semnalat la conducerea școlii în urmă cu mai multe luni, dar nu s-au luat măsuri. “I s-a spus doar că doamnei îi pare rău și n-o să mai facă”, a mai spus mama respectivă. Ar fi fost sesizat și Ministerul Educației și Inspectoratul școlar al Municipiului București. Edupedu.ro a solicitat un punct de vedere al ISMB și îl vom publica când îl vom primi.

 

Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*