Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

SANATATE

Protest la Serviciul Județean de Ambulanță Satu Mare

Începând de marți, 21 noiembrie angajații de la Serviciul Județean de Ambulanță vor protestat între orele 10 și 12. 
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Între orele 10 și 12, personalul Serviciului Județean de Ambulanță Satu Mare s-a adunat în curtea instituției pentru susținerea președintelui Federației Naționale Sindicale “Ambulanța” din România (FNSAR), Gheorghe Chiș, care a intrat în greva foamei. Liderul sindical al SJA Satu Mare, Sorin Cărărușan a declarat că protestele vor continua până la soluționarea favorabilă a revendicărilor.

 

 

 

Motivul acestei acțiuni radicale este nerecunoașterea condițiilor de muncă în care personalul profesionist operativ de intervenție din serviciile de ambulanță își desfășoară activitatea.

Conform unui comunicat oficial emis de FNSAR, situația a devenit critică după ce drepturile personalului de intervenție din ambulanță au fost anulate prin votul din Comisia pentru muncă și protecție socială și prin votul plenului din Camera Deputaților, din 20 noiembrie 2023. Această decizie a fost luată la propunerea Guvernului României.

 

 

 

Protestatarii susțin că lipsa recunoașterii condițiilor de muncă adecvate reprezintă o amenințare serioasă la adresa siguranței și eficienței serviciilor de ambulanță. Aceștia reclamă faptul că eforturile lor în condiții de stres și presiune nu sunt apreciate și că măsurile legislative recent adoptate îi afectează direct, limitându-le drepturile și beneficiile.

 

 

 

Gheorghe Chiș, președintele FNSAR, a ales să intre în greva foamei ca un gest extrem de protest, evidențiind astfel gravitatea situației și disperarea personalului de intervenție din ambulanță.

În contextul acestui protest, reprezentanții Serviciului Județean de Ambulanță Satu Mare vor protesta în curtea instituției pentru a-și arăta solidaritate față de președintele FNSAR și alți patru lideri de sindicat aflați în greva foamei.

 

CITEȘTE ȘI:Angajații caselor de pensii continuă protestele

Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns