Senatorul PSD Lucian Romaşcanu atrage atenția că România este una dintre ţările în care s-au făcut cele mai puţine teste pentru depistarea COVID 19.
“În plan medical, am văzut apelul făcut de directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Toate ţările trebuie să aibă capacitatea de a testa toate cazurile suspecte. Nu putem lupta cu această pandemie legaţi la ochi. Din păcate, România este una dintre ţările în care s-au făcut cele mai puţine teste pentru depistarea COVID 19, aproximativ 3.200 până acum. Dintre acestea, câteva sute au fost irosite din cauza inconştienţei unor politicieni ai PNL, care, în loc să respecte procedurile stabilite de profesionişti, le-au încălcat cu bună ştiinţă”, a spus Romaşcanu.
Social democratul cere autorităților responsabilitate și avertizează că oamenii sunt îngrijorați.
“Pentru a preveni panica şi haosul, oamenii trebuie să fie informaţi corect. (…) Facem un apel către autorităţile responsabile ca atunci când raportează cazurile noi de îmbolnăvire să spună şi câte teste au fost făcute”, a menţionat Romaşcanu.
5 comentarii
@tisasomes !, Referitor la lipsurile de insusiri despre care ai amintit, este ca si cum Bufnita care spune Vrabiei ca are capul mare ….. Ha,ha,ha…..
Apropoo,… ce legatura are comentariul tau cu articolul prezentat ca tot n-am inteles !….sau ai dat ca prostul cu batul in baltoaca si te-ai stropit ?….n-ai inteles esenta articolului de prost functional ce esti ?. Intr-o ( si nu”intro” cum ai scris analfabetule !!!) democratie cei ca tine reprezinta un pericol cand ajungeti sa votati ca votati prost si sufera altii din cauza voastra !. La Satra mea cei ca tine nu au drept de vot !, si sunt tinuti la distanta acolo la locul lor in zona prostilor/magarilor ca masura de siguranta/preventie !!!.
intro democratie tebuie sa existe si opzitie puternica asa ca psd trebuie sa se reformeze din toate incheieturile
-bulibasule ,pacat ca ai luat acest pseudonim pentru ca BULIBASA la tigani sunt oameni destepti,responsabili ori tie iti lipsesc eceste insusiri
Idea este una buna numai ca punerea in practica la o natiune necivilizata si iresponsabila este foarte complicata !.
psd-o banda de hoti – poate sa dea indicatii de hotie.
Psd un partid de hoti , tradatori si comunisti in primul rind ar trebui sa dispara de pe scena politica ptr ca au pus tara pe butuci Cine da sfaturi niste analfabeti , fara scoala??Vai de capul lor!!