Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Punct important obţinut în prelungiri

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

În etapa a 12-a, CSC Sânmartin – CSM Satu Mare 2-2 (0-0)

CSM Satu Mae s-a întors din deplasarea de la Sânmartin cu un singur punct și nu cu 3 așa cum își propusese. Dar e bine și așa pentru că un punct este mai mut decât nimic. Iar acest punct poate să se dovedească, la final de campionat, foarte important. Pe de altă parte, având în vedere că formația sătmăreană a avut un om în plus mai bine de o jumătate de oră, era mai bună o victorie. În cele din urmă meciul s-a încheiat la egalitate, după ce gazdele au condus cu 2-0 și după ce sătmărenii au egalat în prelungirile meciului.

Prima repriză a jocului de la Sânmartin a fost una albă ca joc și ca scor. A doua însă a fost plină de evenimente, cu o eliminare, cu 4 goluri, unul din penalty și cu un gol egalizator al CSM-lui marcat în minutul 90+1.

În minutul 50 un fundaș de la gazde a văzut cartonașul roșu după un fault dur. Dar, paradoxal, gazdele nu cedează și reușesc să deschidă scorul în minutul 62 prin Sfârlea, șut de la 16 metri, jos la colț. În minutul 67 tot gazdele marchează, prin Sorian care a transformat o lovitură de la 11 metri acordată după o intervenție a lui Vădan.

La acest scor, nemaiavând ce pierde, Zoltan Ritli a efectuat trei schimbări care au adus plusul dorit în jocul sătmărenilor. Astfel, în locul lui Cădar, Nylvan și Schwarckopf, au intrat Barth, Batin și Șimon. Cu un joc mult mai ofensiv, formația sătmăreană reușește să reducă din handicap în minutul 88 când Kevin Barth a reluat cu capul în plasă balonul centrat din corner de Zsiga. Apoi, în primul minut al prelungirilor, după o învâlmășeală în careul gazdelor, după un prim șut al lui Zsiga în bară, Mark Neyiki trimis balonul în plasă din 8 metri.

CSC Sânmartin: Barabas – Pop, Nogo, Lupșe, Arsene, Andras, Popa, Sfârlea, Sorian, Ember, Sârbu.. Antrenor: Cosmin Bodea.

CSM Satu Mare: Alex Cadar – M. Neyiki, Tincău, Vădan, Ionescu, Schwarckopf, Ziman, Chitaș, Zsiga, B. Nylvan, G. Cădar/Barth, Șimon, Denis Batin. Antrenor: Zoltan Ritli.

Rezultatele etapei a 12:
• CSC Sânmartin – CSM Satu Mare 2-2
Sfârlea (62), Al. Sorian (67/11m) / Kevin Barth (84), Mark Nyeki (90+1)
• Sportul Şimleu – Progresul Şomcuta Mare 2-1
Caba (65), Neaga (87) / Lang (61)
• Unu Fotbal Club Gloria – CA Oradea 1-1
Bălan (4) / Lezeu (46)
• Minaur Baia Mare – Someşul Dej 3-2
Melinte (55, 73), Nistor (83) / Creciunesc (14), Visic (44/11m)
• SCM Zalău – Luceafărul Oradea 1-0
Mihai Petra (67)

CLASAMENT
1. SCM Zalău 12 8 3 1 31-13 27
2. CS Minaur 12 7 2 3 29-17 23
3. CAO Oradea 12 6 3 3 18-16 21
4. Someșul Dej 12 6 0 6 21-20 18
5. Unu Gloria Bistrița 12 5 3 4 20-23 18
6. Sportul Șimleu 12 4 4 4 17-22 16
7. CS Sânmartin 12 3 5 4 18-19 14
8. Progresul Șomcuta 12 4 2 6 21-25 14
9. CSM Satu Mare 12 3 2 7 17-24 11
10. LuceafărulOradea 12 1 2 9 13-26 5
Etapa viitoare (27 martie, ora 15:00): Progresul Șomcuta – CSM Satu Mare, Luceafărul – CS Minaur, SCM Zalău – CS Sânmartin, Someșul Dej – Unu Gloria, CAO – Sportul Șimleu.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns