
BERBEC. Te simți obosit, dar în ciuda tonusului scăzut nu te lași până nu duci la bun sfârșit o problemă care te obsedează. Se știe că ești un om foarte ambițios și nu te lași bătut niciodată, iar o banală oboseală nu-ți poate sta în cale când tu vrei cu adrvărat să faci ceva.
TAUR. Ți se arată o zi plină de reușite, când toate îți merg strună. Te afli printre oameni cu care ai multe treburi în comun, iar discuțiile pe care le porți astăzi vor fi aplicabile și cât se poate de benefice pentru progresul afacerilor tale. Fii receptiv și memorează tot ce auzi.
GEMENI. Chiar dacă altădată criticile te doboară, de data aceasta, cu cât sunt mai enervante, cu atât te ambiționezi mai mult să dovedești că ele sunt total nefondate. Le dai replicile binemeritate și nu lași ca meritele tale să fie disprețuite de niște indivizi incompetenți.
RAC. Chiar dacă pe moment totul pare complet dat peste cap, tu privești spre viitor cu optimism. În curând, poate chiar azi, totul va reveni la normal, dar un rol în rezolvarea situației date îl joacă și susținerea morală de care beneficiezi din partea unui grup de prieteni.
LEU. Primești vizita unei persoane deosebite, care reprezintă un exemplu demn de urmat pentru tine. Poate fi un expert în acel domeniu în care vrei și tu să realizezi ceva, deci discuțiile pe care le veți purta vor putea fi foarte utile pentru progresul tău profesional.
FECIOARĂ. Se pare că resimți primăvara, însă de data aceasta nu doar în aer, ci și în suflet. Ai grijă, tu nu ești doar binedispus, ești tentat să te și îndrăgostești. Problema ta cea mare e însă că sunt mai multe persoane vizate, sau poate ești deja implicat într-o relație.
BALANȚĂ. Pornești la drum cu sufletul plin de entuziasm, deoarece presimți că la destinație te așteaptă lucruri bune. Orice schimbare de sens este benefică, pentru că îți insuflă un alt tonus, îți ridică moralul și te scoate din monotonie, lucru de care ai avea mare nevoie.
SCORPION. Tu ești un exemplu de bune intenții, însă ai și tu limitele tale. Dacă cineva forțează nota ai tendința să ripostezi și tu, dar dacă nu uiți de diplomație și de bunele maniere poți ridica un pic tonul pentru a-ți putea apăra interesele. Nu te lăsa călcat în picioare!
SĂGETĂTOR. Când nici nu te aștepți, ar putea ieși în calea ta o șansă rară de care va trebui să profiți imediat, fără ezitare. Pune mâna pe norocul ce ți se arată, căci te caută doar o singură dată, iar mâine va fi deja prea târziu. Vine și se duce, iar tu poți plânge după el.
CAPRICORN. Nu pari prea mulțumit de un anumit aspect al vieții tale, simți că ceva nu merge așa cum ar trebui, însă nemulțumirea ta are și o origine materială. Neajunsuri financiare exsistă întotdeauna, banii nu ajung niciodată, deci nu te lăsa influențat de acest aspect.
VĂRSĂTOR. Multă muncă, dar și rezultate excelente, sunt principalele aspecte prin care s-ar putea caracteriza ziua ta de astăzi la locul de muncă. Însă viața ta sentimentală nu mai este la fel de animată, așa cum îți dorești. Se pare că aici nu se întâmplă nimic nou.
PEȘTI. Joci un rol central în cele mai mari realizări ale zilei la locul tău de muncă. Dacă tu ești liderul grupului, cel care trasează sensul de mers al proiectului aflat în derulare, vei găsi cele mai ingenioase soluții și vei ști să-ți ghidezi foarte bine subalternii spre succes.
1 trackback / pingback