Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Reformă constituțională? Reintrare în normalitate? Care reformă? Ce normalitate?

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Reformă constituțională. Reintrarea în normalitate. Par expresii din alte vremuri.

Cum să reintrăm în normalitate din moment ce nu ne-a prins pandemia “în normalitate”? Ce reformă constituțională vrem să facem când nu știm cum și când vom ieși din pandemie?

Avem alte soluții, alte variante de lucru? Dacă nu intrăm într-o formă constituțională care să nu fie în contradicție flagrantă cu realitatea politică și socială de zi cu zi, nu avem absolut nicio șansă să intrăm în normalitate. Dacă nu ne plasăm în normalitate, înțelegând prin asta o colaborare funcțională între partide, nu avem absolut nicio șansă să realizăm o reformă constituțională care să transforme Constituția într-o tablă a lui Moise, într-o veritabilă Evanghelie politică.

Dan Barna, vicepremier, spunea că USR a intrat la guvernare pentru că USR dorește modificarea radicală a Constituției. Ce trebuie schimbat? Multe, foarte multe lucruri. Constituția a devenit o piedică, atât pentru putere cât și pentru opoziție. După voia judecătorilor CCR, în funcție de interese de moment, înalții judecători dau dreptate când unora, când altora. Cu alte cuvinte, fac jocuri politice. Nici nu se poate altfel din moment ce au fost nominalizați de partide și de președinte, pe baza unui logaritm demult uitat.

Cum se poate schimba Constituția care ne dă atâtea bătăi de cap? Prin votul a două treimi din parlamentari. Deci trebuie  să amesteci bine pentru ca merele să pară pere și perele să pară mere. Cum să aduci la același numitor PNL, PSD, USR-PLUS, UDMR și AUR? Mai trebuie să-l punem la socoteală și pe președintele Klaus Iohannis.

După experianța celor 30 de ani de democrație, nu putem crede în capacitatea parlamentarilor de a demara o reformă constituțională, oricât de bine intenționați ar fi.

Ce înseamnă “reintrarea în normalitate”? În care normalitate? În “normalitatea” imaginată de cel mai ilustru lider al PSD din ultimul deceniu, Liviu Dragnea? În “normalitatea” proiectată de Crin Antonescu, care a crezut că o încrucișare, o împerechere dintre PNL și PSD poate deveni soluția ideală pentru România? În “normalitatea” gândită de președintele Iohannis care a ajuns la concluzia că PSD este “un partid toxic” ce trebuie exclus din viața publică?

Din punct de vedere constituțional suntem în impas. Partide politice puternice nu avem. Marile personalități, liderii providențiali, oameni dispuși să se sacrifice pentru binele general, ne lipsesc. Suntem ca în evul mediu întunecat, ca la declinul marelui imperiu roman. Doar un Caligula și un Nero ne mai lipsește. Poate și un Spartacus.

Desigur exagerăm dacă afirmăm că parlamenetarii de la AUR joacă rolul gladiatorilor. Nici pe președintele Iohannis, cu toată condescendența, nu-l putem plasa în postura unui Iulius Cezar.

Trecem printr-o acută criză de personalități marcante. Marile reforme își leagă numele de mari personalități. Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, regele Carol I, Brătianu, Maniu. Lista oamenilor cu viziune poate continua, deși nu este prea vastă.

Cu tot respectul, pe cine să pun pe lista continuatorilor? Florin Cîțu este la început de drum și nu are putere politică. Lui Ludovic Orban i-a fost luată puterea executivă. Dacian Cioloș este doar liderul unui partid de mâna a doua, anexă a USR.

Dan Barna, în ciuda tinereții, este deja un personaj controversat, cu un dosar penal atârnat de coadă. Desemnat vicepremier, Kelemen Hunor este liderul unei comunități mici, de doar 5%. Liderii PSD nu se pun la socoteală. Rămâne în joc doar președintele Klaus Iohannis. El este întruchiparea lui Alexandru Ioan Cuza, a regelui Carol I, a regelui Ferdinand Întregitorul și a tuturor personalităților care au făcut România modernă. Reformă fără șeful statului nu se poate. Nu se poate reveni la normalitate fără acordul de principiu al președintelui.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)
Sigla Informatia Zilei

Urările preşedintelui

Asculta acest articol Fără a fi mari experţi în politologie sau în istorie contemporană, fiecare dintre noi poate, privind în

Sigla Informatia Zilei

Spre o nouă polarizare

Asculta acest articol Chiar și drumul spre performanța electorală este pavat cu bune intenții. Trebuie să recunoaștem acest lucru, indiferent