Talna Oraşu Nou – Turul Micula 1-1 (0-0), iar Victoria Apa urcă pe locul 2
În Liga a IV-a s-a jucat în acest sfârşit de săptămână pentru etapa a 22-a. O rundă interesantă care a avut programat şi un derby, însă de pe urma căruia, se pare că a câştigat Victoria Apa.
Duminică, în prezenţa a sute de suporteri, în Oraşu Nou s-au întâlnit echipele Talna şi Turul Micula. Două dintre cele mai bune echipe din Seria A. Meciul a început cu uşoară dominare a echipei oaspete, a făcut posesie însă nu şi-a creat ocazii importante. În minutul 22, Ignat de la Talna a pătruns în careul advers, mingea i-a fost “furată”, iar gazdele au cerut penalty. Arbitrul a considerat că a fost o intrare la minge, astfel că a lăsat jocul să continue. Oraşu Nou putea deschide scorul prin Magdas (min. 28). A primit o centrare perfectă de pe partea dreaptă, a lovit mingea cu capul, pe colţ, însă a apărat Crişan. Apoi, înainte cu patru minute de pauză, Bîrle de la Talna înscrie după pasa primită de la Cozma, dar golul a fost anulat pe motiv de ofside.
Repriza secundă a fost mai antrenantă, cele două echipe s-au deschis mai mult şi şi-au creat mai multe ocazii de gol. Micula s-a văzut periculoasă prin Godje (min. 48), cel care din corner a trimis mingea cu capul, puţin peste poartă. A venit şi replica gazdelor, prin ocaziile lui Nang, Cozma, Der Serighe, iar mai apoi golul din minutul 63. În urma unui corner, după o bâlbâială în careu, Bîrle reuşeşte să-şi ducă echipa în avantaj. Nu au trecut decât 7 minute, iar Micula a egalat prin Mike, după o acţiune individuală încheiată cu un şut de la marginea careului, până în poarta apărată de Nagy. Scor final 1-1, iar Talna rămâne pe primul loc, în timp ce Micula a căzut pe poziţia a treia.
– Talna Oraşu Nou: F. Nagy – C. Crăciun, D. Ignat, A. Pajzosm P. Nang Moussa, Der Serighe Khadim (A. Istvanfi 92′), S. Erdei, A. Lung, C. Cozma (S. Câmpan 71′), B. Bîrle, T. Magdas. Antrenor: Dacian Nastai.
– Turul Micula: A. Crişan – B. Ilban (S. Lupuţ 77′), R. Pop, C. Carosan, Sandor, V. Bococi, T. Varga (V. Gheţea 94′), D. Godje, M. Stoian, R. Nemeti, R. Mike. Antrenor: Milu Petric.
Vă lăsăm, în cele ce urmează, cu rezultatele complete şi clasamentele în cele două serii după 22 de etape.
Fii primul care comentează