Dar și ediția a 4-a a Cupei “Bokor Tomi”
Restaurantul Poesis a găzduit în 7 mai două concursuri interesante de darts. Competiții care s-au bucurat de succes și care au fost organizate de ACS Backdoor Darts Club Satu Mare, asociație afiliată la Federația Română de Darts.
Timp de aproape șase ore s-a tras la țintă la “Regionala 6”, din cadrul Campionatului Național, dar și la concursul comemorativ Cupa “Bokor Tomi”. La prima competiție au participat în jur de 30 de concurenți sosiți din Oradea, Satu Mare, Carei, Târgu Mureș, Mioveni, Cluj-Napoca. Sunt printre cei mai buni jucători de darts din România. Dar iată rezultatele înregistrate la regionala din cadrul C.N., feminin și masculin, de la Satu Mare:
Feminin: locul 1 – Meda Marcon (C.S.Cluj Darts Club), locul 3 – Mădălina Gabor (CDC), locurile 3 – Bucur Bianca (CDC) și Melania Szabo (C.S. Darts Club Oradea).
Masculin: locul 1 – Remus Contrauus (DCO), locul 2 – Sorin Cristu (C.S. Darts Club Mioveni), locurile 3 – Istvan Holbach (C.S. Helios Tg. Mureș), Sebastian Uta (Satu Mare), locurile 5 – Gabriel Plesca (DCO), Janos Peter (C.S. Backdoor Darts Club Satu Mare), Csaba Revesz (Backdoor), Zoltan Pal (SM), locurile 9 – Kadar Laszlo (Helios), Mihaly Kristof (SM), Norbert Kando (DCO), Andrei Melita (CDC), Ovidiu Roșca (Helios), Călin Mocan (Backdoor), Bogdan Mariș (DCO), Virgil Vanca (DCO), locurile 17 – Attila Gyorfi (Helios), Ionuț Borcan (CDC), Emil Busila (Carei), Gheorghe Olosutean (Mioveni), Ștefan Reich (Backdoor), Ferenc Gergely (Carei), Ferenc Kadar (Oradea).
Concursul a contat pentru definitivarea locurilor participante la Master, din fiecare regiune, tradus, la finala pe țară.
Tot în jur de 30 de jucători s-au înscris și la ediția a 4-a a Cupei “Bokor Tomi”. A fost un open general, un concurs comemorativ. Bokor Tomi a fost unul dintre inițiatorii înființării clubului de darts din Satu Mare. Suma strânsă din taxele de înscriere au fost donate de organizatori familiei Bokor. Iată primii trei clasați de la acest concurs:
Cupa “Bokor Tomi”: locul 1 – Laszlo Kadar (Helios Tg. Mureș), locul 2 – Csaba Revesz (Backdoor), locurile 3 – Bogdan Mariș (DCO), Peter Janos (Backdoor).
“Am avut mulți participanți, ceea ce reprezintă un lucru extraordinar. Am avut o super-regională, dar și Cupa lui Tomi, prietenul nostru datorită căruia suntem azi aici”, ne-a declarat Călin Mocan, președintele ACS Backdoor Darts Club Satu Mare.
Fii primul care comentează