O filială județeană ALDE anunță că nu va avea acțiuni comune cu Pro România și vrea să mențină colaborarea cu PSD.
Vineri, într-o conferință de presă, preşedintele ALDE Galaţi, Cristian Dima, a declarat că organizația sa nu va avea acţiuni electorale comune cu filiala locală a partidului Pro România, în condiţiile în care liderul acesteia, deputatul Eugen Durbacă, a fost exclus în 2017 din ALDE.
“Nu uit şi nu voi uita că persoana (Durbacă – n.r.) a fost exclusă din ALDE, a ajuns parlamentar cu voturile ALDE şi acolo s-a comportat doar pentru interesul personal. Indiferent ce decizie se va lua la nivel naţional eu îmi voi păstra atitudinea cu orice risc şi consecinţă. Nu voi avea nicio colaborare cu această persoană. Nu vom avea acţiuni electorale comune şi voi face tot ceea ce depinde de mine ca orice înţelegere parlamentară între cele două partide să rămână la nivel parlamentar”, a spus Dima.
Preşedintele ALDE Galaţi a precizat că alianţa cu PSD la nivel local se va menţine, dar că va solicita mai mult respect din partea social-democraţilor. Acesta le reproșează social-democraților că la anumite proiecte consilierii ALDE au fost ignoraţi.
“Voi avea o discuţie cu PSD şi vom stabili să fim respectaţi mult mai clar decât până acum”, a precizat Dima.
Fii primul care comentează