
Un elev al Școlii Gimnaziale „Mihai Viteazul” din Moftinu Mic, Emanuel Tamaș, a obținut un rezultat excepțional la Evaluarea Națională 2025, clasându-se pe locul trei la nivelul județului cu media generală de 9.82. La disciplina Matematică, acesta a obținut nota 9.90, ocupând astfel poziția a doua în clasamentul județean.
Ceea ce face acest rezultat cu adevărat deosebit este faptul că a fost obținut fără a apela la meditații particulare. Exemplul lui Emanuel Tamaș demonstrează că și în școlile din mediul rural se poate atinge excelența prin muncă, perseverență și implicarea cadrelor didactice.
Emanuel a fost șef de promoție la finalul clasei a VIII-a, iar pe parcursul anilor de gimnaziu a participat la numeroase concursuri și olimpiade, obținând constant rezultate foarte bune. Tânărul visează să urmeze o carieră în învățământ, dorindu-și să devină profesor de matematică.
La nivelul școlii din Moftinu Mic, rata de promovare la Evaluarea Națională a fost de 92%, iar la structura Moftinu Mare, promovabilitatea a fost de 100%.
Directoarea instituției, doamna Olariu Kinga, a transmis mulțumiri cadrelor didactice implicate în pregătirea elevilor, menționându-i pe profesorii de Limba și literatura română: Czaher Ildikó și Mazilu Andrea, precum și pe profesorii de Matematică: Leitner Ella și Galabos Eva. De asemenea, le-a mulțumit învățătorilor și educatoarelor care au pus bazele educației acestor copii încă din ciclul primar.
„Îi felicit sincer pe toți colegii mei pentru profesionalism și devotament, dar și pe părinți, care au încredere în școala noastră. Îi transmit felicitări speciale lui Emanuel Tamaș pentru performanțele sale deosebite, care au adus prestigiu instituției noastre. Știu că își dorește să devină profesor de matematică și mi-ar plăcea să-l am ca viitor coleg în această școală”, a declarat directoarea.
Palmaresul școlar al lui Emanuel Tamaș
Clasa a VIII-a:
Locul I – Concursul „Creatorii de povești”, secțiunea Poezie
Locul I – Etapa județeană a concursului „Chimia – prieten sau dușman?!”
Mențiune – Etapa națională a aceluiași concurs
Diplomă de merit – „Chimia – prieten sau dușman?!”
Locul I – Concursul județean „Albinuța Ortografică”
Locul I – Concursul „High School Science Projects”
Diplomă de merit – „High School Science Projects”
Clasa a VII-a:
Mențiune – Concursul „Mihai Eminescu și identitatea națională”, secțiunea „Acrostihuri eminesciene”
Locul II – Secțiunea „Ilustrație plastică” a aceluiași proiect
Mențiune – Concursul „Albinuța Ortografică”
Participare – Olimpiada de Matematică a Satelor din România
Certificat de participare – Concursul Internațional LuminaMath (6–10 decembrie)
Locul I – Concursul Internațional LuminaMath (9 decembrie)
Clasa a VI-a:
Locul II – Concursul „Albinuța Ortografică”
Mențiune – Proiectul „Mihai Eminescu și identitatea noastră națională”
Premiu Special – Concursul „Biserica, locaș de închinare”
Participare – Concursul „Împreună cu Hristos prin lume în mileniul III”
Participare – LuminaMath (noiembrie și decembrie)
Mențiune – Olimpiada de Matematică a Satelor din România, etapa județeană
Clasa a V-a:
Locul I – Concursul „1 Iunie văzut prin ochii copiilor”
Locul II – Concursul Regional „Satul românesc și farmecul său” (secțiunea pictură)
Locul III – Aceeași competiție (secțiunea compunere)
Locul III – Concursul interjudețean „Glas de copil, icoană și har”
Participare – LuminaMath (8–12 noiembrie și 10 decembrie)
Fii primul care comentează