Odată cu începerea anului școlar 2024-2025, polițiștii, jandarmii și pompierii sătmăreni au fost prezenți în unitățile școlare, aceștia luând toate măsurile necesare pentru un început de an școlar în liniște și siguranță.
Astfel, pentru asigurarea climatului de siguranță publică, în incinta și zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar, au fost desfășurate o serie de activități educativ-preventive, cum ar fi distribuirea de pliante, afișe, activități pe teme de educație rutieră.
În perioada 9-13 septembrie a.c. la nivelul județului Satu Mare în contextul începutului de an școlar peste 600 de polițiști sătmăreni împreună cu 119 jandarmi au desfășurat în perioada de referință activități de patrulare în proximitatea celor 276 de unități de învățământ din județ, în vederea menținerii ordinii și siguranței publice.
Astfel, fiecare unitate de învățământ este inclusă în itinerariile de patrulare, asigurându-se totodată, supravegherea traseelor de deplasare a elevilor. Echipajele de poliție și jandarmi vor fi prezente pe tot parcursul anului școlar, în zona intrărilor în școli, și vor interveni cu promptitudine la orice sesizare în vederea prevenirii și combaterii faptelor ilegale ce ar putea aduce atingere siguranței elevilor.
Pe linie rutieră, polițiștii au desfășurat acțiuni de verificare, în trafic, a vehiculelor destinate transportului de elevi, fiind verificate 98 de microbuze școlare, ocazie cu care polițiștii au aplicat 24 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 4.000 de lei.
În baza planurilor de acțiune pe linie rutieră, au fost desfășurate peste 300 de activități pentru verificarea și amplasarea corespunzătoare a mijloacelor de semnalizare în zona trecerilor de pietoni din zona adiacentă unităților de învățământ.
De asemenea, polițiștii rutieri sătmăreni vor acționa zilnic în apropierea școlilor amplasate pe arterele intens circulate, pentru asigurarea fluidizării și siguranței traficului rutier, la orele de maximă afluire a elevilor.
Totodată au fost realizate 37 de verificări la unitățile de învățământ preuniversitar în ceea ce privește respectarea prevederilor legale în domeniul pazei și a sistemelor de pază, fiind instruiți un număr de 56 agenți de pază.
În acest an școlar,specialiștii I.S.U. Satu Mare vor continua acțiunile de îndrumare și control în instituțiile de învățământ, astfel încât eventualele nereguli constatate să fie eliminate.
De asemenea, se vor organiza și exerciții care au ca scop formarea unui comportament preventiv specific tipurilor de risc. Pe timpul acestora, va fi exersat modul de comportare în cazul producerii unui incendiu sau cutremur.
Pe parcursul primei săptămâni, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat un număr de 19 activități tematice la care au participat reprezentanții instituțiilor de învățământ, inspectori școlari, directori și cadre didactice, fiind dezbătute aspecte pentru prevenirea violenței în unitățile de învățământ preuniversitar.
În perioada următoare sunt planificate întâlniri/ședințe cu profesorii din mai multe unități de învățământ de pe raza municipiului, dar și cu reprezentanții asociațiilor de părinți și elevi de la nivel județean.
La nivelul județului Satu Mare, polițiștii, jandarmii și pompierii vor continua activitățile, cu implicarea celorlalte instituții ale statului, cu competențe în domeniu, adaptând structura folosită la propriile proiecte, programe sau campanii.
Începerea anului școlar reprezintă un moment important, de adaptare, pentru fiecare copil, de socializare și de stabilire a unor reguli de comportament care să le confere siguranță, fie că sunt în deplasare, în spațiul public, la domiciliu sau în spațiul online.
Anul acesta, una dintre prioritățile Poliției Române în domeniul prevenirii criminalității este prevenirea infracțiunilor contra persoanei, la nivel național a fost inițiată Campania pentru creșterea gradului de conștientizare în ceea ce privește necesitatea asigurării unui climat optim de siguranță în mediul școlar „Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția.”
Campania are ca scop creșterea gradului de conștientizare de către părinți, cadre didactice, elevi, dar și de societate, cu privire la necesitatea asigurării unui climat optim de siguranță în mediul școlar, prin prevenirea victimizării minorilor, prevenirea și combaterea delicvenței juvenile și/sau infracționalității în mediul școlar și a traficului de substanțe interzise.
Vă dorim un an școlar cu realizări, în siguranță!
Fii primul care comentează