Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Robert Cazanciuc a depus jurământul ca ministru al Justiţiei

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Robert Cazanciuc își preia portofoliul
Robert Cazanciuc își preia portofoliul

Noul ministru al Justiţiei, Robert Cazanciuc, a depus, luni, jurământul de învestitură la Cotroceni, în faţa preşedintelui Traian Băsescu.

 

La eveniment au fost prezenţi preşedinţii Camerelor Parlamentului, Valeriu Zgonea şi Crin Antonescu, premierul Victor Ponta, vicepremierul Liviu Dragnea, şi miniştrii Radu Stroe, Titus Corlăţean, Dan Şova, Eugen Teodorovici, Nicolae Bănicioiu, Remus Pricopie, Mihnea Costoiu, Doina Pană şi Daniel Constantin.

Din partea Preşedinţiei, la eveniment au fost prezenţi consilierii Cristian Diaconescu şi Iulan Fota, lipsind Daniel Funeriu, scrie Mediafax.

Preşedintele Traian Băsescu i-a transmis succes luni noului ministru al Justiţiei, Robert Cazanciuc, şi s-a declarat convins că acesta nu are niciun dubiu că principalul obiectiv este un MCV favorabil României.

 

“Vă doresc succes în activitatea dvs. Sunt convins că nu aveţi niciun dubiu că principalul dvs obiectiv este un MCV favorabil României care să ne permită intrarea în Schengen sau decizia favorabilă pentru intrarea în Schengen în luna decembrie. (…) Prea puţine din cele rămase restante în MCV ţin de ministrul Justiţiei. Cele mai multe ţin de politicieni. (…) Vă asigur că dvs veţi fi responsabil, că aşa-i la noi”, a spus Băsescu, în cadrul ceremoniei de depunere a jurământului de învestitură de către Robert Cazanciuc.

Băsescu a profitat de prezenţa miniştrilor să formuleze şi “nişte atenţionări”. Cea mai importantă a vizat absorbţia fondurilor europene. “Nu ne poate mulţumi absorbţia actuală de 13%”, a spus şeful statului, cerând Guvernului să-şi îmbunătăţească “performanţele” până la începertea noului exerciţiu bugetar al UE, 2014-2020.

“Cu şampania rămâne ca la Guvernul Boc. N-avem”, a încheiet Băsescu scurt ceremonia care nu a durat mai mult de zece minute.

După învestitură, Cazanciuc va intra oficial în minister împreună cu Ponta, la ora 19.00, când este programată pedarea şi primirea portofoliului.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns