
Rodica Borlan, directoarea Crucii Roșii – filiala Satu Mare și-a aniversat ziua de naștere. S-a născut la 18 august 1968, a copilărit la Satu Mare și la Odoreu, iar apoi a absolvit Facultatea de Drept din Cluj Napoca. În acest an se împlinesc două decenii de când se află în fruntea filialei sătmărene a celei mai cunoscute organizații umanitare la nivel mondial.
An de an, cu ajutorul unei echipe solide de tineri voluntari organizează zeci de acțiuni de întrajutorare, dar și educative, printre care și mult îndrăgitele concursuri „Sanitarii pricepuți”, prin care copiii și tinerii participanți au învățat să salveze la nevoie chiar și vieți umane. Dar ar fi greșit să subliniem doar un singur proiect derulat sub conducerea sa, căci la fel de importante sunt și toate celelalte.
Rodica este prezentă mereu la datorie, nu doar ca directoare, ci și ca mamă de familie.
Este o soție devotată și mama grijulie a două fete, de care, cum e și firesc, este foarte mândră.
Cu ocazia zilei sale de naștere, alături de familia, colegii și prietenii săi, îi urăm și noi multă sănătate, fericire, realizări pe toate planurile, precum și tradiționalul „La mulți ani”!
Fii primul care comentează