Asculta acest articolÎn continuare, redăm principalele evenimente din istoria alegerilor prezidenţiale, care pun în evidenţă tranziţiile politice şi sociale ale României.
La alegerile din anul 1990, din Duminica Orbului, au concurat trei candidați
După căderea regimului Ceauşescu în 1989, România a organizat primele alegeri prezidenţiale post-comuniste pe 20 mai 1990. În cadrul acestor alegeri, au concurat Ion Iliescu (FSN), Radu Câmpeanu (PNL) şi Ion Raţiu (PNŢCD). Prezenţa la vot a fost de 86,19%, iar numărul total al celor care s-au prezentat la urne a fost de 14.826.616, subliniind importanţa acestora pentru viitorul ţării.
Ion Iliescu, liderul Frontului Salvării Naţionale, a obţinut o victorie zdrobitoare cu 85% din voturi, beneficiind de sprijinul unui electorat total neinițiat în valorile democrației. Astfel, Ion Iliescu rămâne singurul preşedinte al României care a câştigat alegerile din primul tur.
Aceste alegeri au marcat începutul unei noi ere politice pentru România, iar Iliescu a fost văzut de mulţi ca un simbol al continuităţii neocomuniste într-o perioadă care avea nevoie de schimbări rapide. În această perioadă, România a fost condusă de prim-miniştrii Petre Roman şi Theodor Stolojan.
Totodată, „Duminica Orbului”, cum a fost denumită ziua alegerilor din 20 mai 1990, rămâne un simbol al unui vot influenţat atât de dorinţa de schimbare. După alegeri au urmat proteste masive în Piața Universități, urmate de o reprimare dură a studenților de către minerii chemați de Ion Iliescu. Mineriadele au afectat foatrte mult imaginea României în lume.
La alegerile prezidenţiale din 1992 au fost șase candidați. Diviziunea politică s-a adâncit
Primul tur al alegerilor prezidenţiale din România din anul 1992 a avut loc la data de 27 septembrie, iar turul al doilea la data de 11 octombrie.
Al doilea scrutin prezidenţial din România a avut loc la doar doi ani după primul. Potrivit Legii Electorale adoptate în martie 1990, mandatul preşedintelui României, la fel ca cel al parlamentarilor, era stabilit pentru o perioadă de doi ani, pe durata Adunării Constituante.
În ciuda unei scăderi semnificative a participării faţă de 1990, primul tur al scrutinului prezidenţial din 1992 a avut o prezenţă de 76,29% (12.496.430 de votanţi), iar la al doilea tur, prezenţa la bătălia care s-a dat între Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, au participat 12.153.810 alegători (73,23%), Ion Iliescu fiind desemnat câştigător cu 61,43% din voturi.
La alegerile din 1992, Ion Iliescu a candidat din nou din partea Frontului Democrat al Salvării Naţionale (FDSN), într-un context marcat de reforme economice şi o instabilitate politică internă.
Principalii săi contracandidaţi au fost Emil Constantinescu, reprezentant al Convenţiei Democrate Române (CDR), alături de candidaţii Gheorghe Funar (Partidul Unităţii Naţiunii Române), Caius Traian Dragomir (independent), Ioan Mânzatu (Partidul Republican) şi Mircea Druc (Mişcarea Ecologistă din România).
Alegerile din 1992 au fost un moment de continuare a procesului de tranziţie către democraţie, dar şi de diviziune politică. Deşi au existat progrese economice, mulţi români s-au simţit dezamăgiţi de ritmul lent al schimbărilor şi de instabilitatea politică, iar acest lucru s-a reflectat în scăderea prezenţei la vot comparativ cu alegerile din 1990.
După alegeri, Nicolae Văcăroiu a devenit prim-ministru, semnând astfel începutul unei noi etape în conducerea ţării.
Aceste alegeri au demonstrat, pe de o parte, o continuitate a voinţei populare de stabilitate, dar şi o diviziune profundă în societatea românească, diviziune care avea să se accentueze în anii ce urmează.
La alegerile prezidenţiale din 1996 s-au înscris în cursă 16 candidați
Alegerile din 1996 reprezintă un moment istoric în tranziţia României către democraţie, marcând primul transfer paşnic de putere după 1989. Este prima schimbare democratică a puterii în România.
În cadrul primului tur din data de 3 noiembrie, s-au confruntat următorii candidaţi: Ion Iliescu (PDSR), Emil Constantinescu (CDR), Petre Roman (USD), György Frunda (UDMR), Corneliu Vadim Tudor (PRM), Gheorghe Funar (PUNR), Tudor Mohora (PS), Nicolae Manolescu (Alianţa Naţionala Liberală), Adrian Păunescu (PSM), Ioan Pop de Popa (UNC), George Muntean (PPR), Radu Câmpeanu (ANLE), Nuţu Anghelina (Independent), Constantin Mudava (Independent), Constantin Niculescu (PNA) şi Nicolae Militaru (Independent).
Diferenţa dintre primii doi candidaţi a fost de 511.152 voturi, astfel, Emil Constantinescu, candidatul Convenţiei Democrate Române (CDR), l-a înfruntat pe Ion Iliescu, reprezentantul Partidului Democraţiei Sociale din România (PDSR), pe 17 noiembrie, în al doilea tur de scrutin, şi a obţinut victoria cu 54,41% din voturi, semnând astfel angajamentul ţării faţă de principiile democratice şi reformele economice necesare.
Prezenţa la vot în turul al doilea a fost de 75,9%, adică 13.088.388 votanţi, comparativ cu 76,01% (13.088.388 alegători) din primul tur, o valoare similară cu cea din 1992, dar care a reflectat un interes mai mare din partea cetăţenilor faţă de procesul democratic şi dorinţa de schimbare.
Această victorie a fost un semnal important pentru întreaga regiune, indicând faptul că România făcea paşi decisivi spre consolidarea democraţiei, în ciuda provocărilor economice şi politice cu care se confrunta.
Astfel, România a intrat într-o nouă eră politică, cu un guvern condus de Victor Ciorbea, Radu Vasile şi Mugur Isărescu.
Alegerile prezidenţiale din anul 2000: participă 12 candidați
Revenirea lui Ion Iliescu şi contextul deziluziei democratice. În primul tur de scrutin, de pe 26 noiembrie 2000, printre candidaţii care s-au confruntat pentru şefia ţării s-au numărat Ion Iliescu (PDSR), Corneliu Vadim Tudor (PRM), Theodor Stolojan (PNL), Mugur Isărescu (CDR), György Frunda (UDMR), Petre Roman (PD), Teodor Meleşcanu (ApR), Eduard Gheorghe Manole (Independent), Graziela-Elena Bârlă (Independent), Paul-Philippe Hohenzollern (PRN), Ion Sasu (PSM) şi Nicolae Cerveni (PLDR).
Participarea la vot a fost de 65,31%, o scădere considerabilă faţă de alegerile anterioare, reflectând deziluzia generală a cetăţenilor. La aceste alegeri, 11.559.458 de cetăţeni s-au prezentat la urne, însă scăderea prezenţei şi polarizarea dintre candidaţi au evidenţiat dificultăţile României în a avansa pe calea democratizării.
Alegerile prezidenţiale din 2000 au marcat revenirea la putere a lui Ion Iliescu, candidat al Partidului Democraţiei Sociale din România (PDSR), după o competiţie tensionată cu Corneliu Vadim Tudor, liderul Partidului România Mare (PRM), cunoscut pentru retorica sa extremistă.
Astfel, în turul al doilea din 10 decembrie, în urma prezentării la vot a 10.177.343 de alegători (57,50%), Iliescu a obţinut o victorie categorică cu 66,83% din voturi.
Mandatul lui Ion Iliescu a fost marcat de cooptarea lui Adrian Năstase ca prim-ministru şi de o încercare de a stabiliza scena politică şi economică.
Aceste alegeri au fost influenţate de nemulţumirea tot mai mare a electoratului faţă de ritmul lent al reformelor economice post-comuniste şi de ascensiunea discursurilor radicale în spaţiul public.
Acest scrutin rămâne un punct de reper în istoria democratică a României, subliniind provocările tranziţiei şi fragilitatea reformelor într-un context de incertitudine economică şi ascensiune a extremismului.
La alegerile prezidenţiale din 2004 s-au confruntat 12 candidați
Alegerile prezidenţiale din 2004 şi 2009 au ilustrat două momente definitorii pentru politica românească şi ascensiunea lui Traian Băsescu, fiecare având contexte sociale şi economice distincte, dar marcate de un electorat dezamăgit şi polarizat. Au candidat: Adrian Năstase (Alianţa PSD+PUR), Traian Băsescu (Alianţa Dreptate şi Adevăr), Corneliu Vadim Tudor (PRM), Béla Markó (UDMR), Gheorghe Ciuhandu (PNŢCD), George Becali (PNGCD), Petre Roman (FD), Gheorghe Dinu (Independent), Marian Petre Miluţ (AP), Ovidiu Tudorici (URR), Aurel Rădulescu (APCD) şi Alexandru Raj Tunaru (PTD). Alegerile prezidenţiale din 2004 au fost primele desfăşurate după revizuirea Constituţiei din 2003, care a extins mandatul prezidenţial de la 4 la 5 ani.
Iniţial, candidatul desemnat al Alianţei Dreptate şi Adevăr (PNL-PD) pentru alegerile prezidenţiale din 2004 a fost Theodor Stolojan. Cu toate acestea, cu aproximativ două luni înainte de primul tur, Stolojan a surprins scena politică anunţând retragerea sa din motive de sănătate.
În locul său, Traian Băsescu, pe atunci primar al Bucureştiului, a preluat candidatura. Momentul retragerii a fost marcat de celebra expresie „Dragă Stolo”, rostită de Băsescu, vizibil emoţionat, în cadrul conferinţei care a consfinţit schimbarea.
În cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din 28 noiembrie 2004, lista candidaţilor a reflectat diversitatea politică a României post-comuniste, fiind reprezentate partide majore, alianţe politice şi candidaţi independenţi.
La urne s-au prezentat 10.794.653 de votanţi (58,5%) iar Traian Băsescu, candidatul Alianţei „Dreptate şi Adevăr” (PNL-PD) şi Adrian Năstase, liderul Partidului Social Democrat (PSD) ajung în turul al doilea.
Pe 12 decembrie, ziua celui de-al doilea tur de scrutin, Băsescu a câştigat cu 51,23%din voturi, dintr-un total de 10.112.262 de alegători care s-au prezentat la urne (o prezenţă de 55,2%).
Aceste alegeri au reprezentat mai mult decât o simplă competiţie electorală. Victoria lui Băsescu a simbolizat dorinţa electoratului de a înfrunta stagnarea politică şi de a adopta o direcţie mai clară spre integrarea europeană şi combaterea corupţiei.
Cu toate acestea, în ciuda energiei de schimbare, colaborarea sa cu prim-ministrul Călin Popescu-Tăriceanu a devenit rapid tensionată, complicând implementarea reformelor promise.
Alegeri prezidenţiale 2009: 13 candidați
Alegerile prezidenţiale din România din 2009 au fost marcate de mai multe premiere şi controverse. Au avut loc la finalul primului mandat de 5 ani al preşedintelui Traian Băsescu, fiind primele alegeri prezidenţiale separate de cele legislative, desfăşurate concomitent cu un referendum, şi primele organizate după aderarea ţării la Uniunea Europeană.
Campania din 2009 a fost marcată de atacuri personale şi de o atmosferă tensionată, cu un electorat profund divizat şi afectat de criza economică.
Radu, Principe al României şi soţ al Principesei Margareta, şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale pe 9 aprilie 2009, însă a renunţat ulterior la competiţie.
Candidatul independent Nati Meir a fost arestat pe 20 octombrie 2009 sub acuzaţia de punere în circulaţie şi deţinere de valori falsificate, falsificare de monedă străină şi înşelăciune. La doar două zile după arestare, Meir a declarat că se retrage din cursa electorală.
Primul tur a avut loc pe 22 noiembrie, şi s-au întrecut 12 candidaţi: Traian Băsescu (Partidul Democrat-Liberal), Mircea Geoană (Partidul Social-Democrat), Crin Antonescu (Partidul Naţional Liberal), Corneliu Vadim Tudor (Partidul România Mare), Sorin Oprescu (candidat independent), Kelemen Hunor (Uniunea Democrată Maghiară din România), Constantin-Ninel Potîrcă (candidat independent), George Becali (Partidul Noua Generaţie – Creştin Democrat), Ovidiu-Cristian Iane (Partidul Ecologist Român), Remus Cernea (Partidul Verde), Constantin Rotaru (Partidul Alianţa Socialistă) şi Eduard Gheorghe Manole (candidat independent). S-au prezentat la vot 9.946.748 de cetăţeni cu drept de vot (54,37%).
La al doilea tur, care s-a ţinut pe 6 decembrie sau „Duminica Neagră”, s-au calificat Mircea Geoană (PSD) şi Traian Băsescu (PDL). Dintr-un total de 10.620.116 de votanţi (prezenţă de 58,02%), Băsescu a câştigat cu o diferenţă extrem de strânsă.
Fii primul care comentează