Dacă în prezent crescătorii de oi din România susţin cu temei că îndeletnicirea lor se dovedeşte nerentabilă din mai multe motive, iată că se poate vorbi despre o posibilă schimbare de atitudine. Odată cu încheierea acordurilor de colaborare cu partenerii chinezi, cu siguranţă se va regla şi piaţa ovinelor. Recent, Daniel Constantin, ministrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale afirma că România ar putea oferi la export anual 4-5 milioane de oi din efectivul de 14 milioane existent, din care peste 9 milioane îl reprezintă matca.
Ministrul a declarat: „Agricultura, pentru noi, toţi, … reprezintă o prioritate şi este una dintre cele mai importante resurse pe care le avem astăzi şi pe care trebuie să o dezvoltăm”. Acordurile care stabilesc reluarea exporturilor acestor produse către China au fost semnate în cursul acestei săptămâni.
Fii primul care comentează