Sâmbătă, 17 aprilie 2021, 132.000 de doze de vaccin produs de compania AstraZeneca au plecat către Republica Moldova, în sprijinul autorităților implicate în lupta de combatere a pandemiei COVID- 19. Guvernul României a decis continuarea acordării ajutorului umanitar, cu titlu gratuit, iar dozele de vaccin, destinate Agenţiei Naționale pentru Sănătate Publică din Republica Moldova, fac parte din rezerva Ministerului Sănătății din România.
Misiunea se realizează cu un mijloc de transport aflat în dotarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI, pe ruta București – Chișinău și retur. Ajutorul umanitar oferit Republicii Moldova, reprezentat de echipamente medicale și vaccinuri împotriva COVID-19, vine ca parte a pachetului de sprijin anunțat de Președintele României, domnul Klaus Iohannis, cu ocazia vizitei sale din luna decembrie 2020, la Chișinău.
Reamintim că în sprijinul Republicii Moldova au fost livrate alte 72.000 de doze, în misiunile executate la data de 27 februarie și 27 martie a.c.
România a fost și este mereu alături de cetățenii Republicii Moldova, acordând ajutor de fiecare dată, la nevoie, în spiritul relației speciale bazată pe comunitatea de limbă, istorie și cultură, și fundamentată pe cooperarea în cadrul Parteneriatului strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.
Grupul de comunicare al CNCAV
Fii primul care comentează