Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Românii, campioni în UE în ce privește clienţii de electricitate care au trecut la piaţa concurenţială

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Vicepreşedintele ANRE, Zoltan Nagy-Bege, a apreciat că românii sunt pe primul loc în UE în ceea ce priveşte ritmul crescut al numărului de clienţi de electricitate care au trecut la piaţa concurenţială de la începutul anului şi până în prezent.

“La sfârşitul anului 2020, de fapt la 1 ianuarie 2021, în momentul în care s-au eliminat preţurile reglementate, la piaţa de energie electrică, din aproape 9 milioane de clienţi, aproape 3 milioane deja erau în piaţa concurenţială. Deci aşa am început anul, cu 3 milioane în piaţa concurenţială şi 6 milioane în serviciul universal. În 8 luni, peste 2,1 milioane de clienţi au trecut în piaţa concurenţială. Nu este absolut deloc puţin, este foarte mult, este o cifră extraordinar de mare şi nu cred că există vreo altă ţară membră a UE care în mai puţin de 9 luni să ajungă la peste 57% din clienţi să fie în piaţa concurenţială. Cred că suntem campioni la acest capitol. Şi dacă ne gândim că în 8 luni avem 150-160 de zile lucrătoare, timp în care s-au operat peste 2 milioane de noi contracte, cred că şi la nivelul furnizorilor a fost un efort”, a menţionat Zoltan Nagy-Bege.

Acesta a participat la dezbaterea online cu tema “Plafonare versus compensare. Soluţia salvatoare pentru tema momentului: facturile la energie şi gaze naturale”, organizată de DC News Media Group.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns