Aceasta se va desfășura în data de 10 ianuarie 2024, de la ora 11,00, în fața sediului Prefecturii Satu Mare pentru a depune un memoriu față de cea de-a treia amânare privind plata indemnizațiilor urmașilor românilor expulzați în 1940, plată de care beneficiază prin Legea 154/2021 câteva categorii de minoritari.
“Prezența noastră va fi una pașnică, fără manifestări care să perturbe liniștea publică, ci doar pentru a ne revendica dreptul din Legea 154/2021. Vom susține și declarații publice. Vă invităm să participați alături de noi”, a declarat ing. Daniela Ciută, inițiator al protestului.
Pentru mai multe detalii legate de manifestul din fața Instituției Prefectului Județului Satu Mare, sătmărenii pot suna la numărul de telefon 0745632939, iar persoană de contact din partea asociației este ing. Daniela Ciută.
În anul 1940 de tristă amintire nu au fost cruţate de acte de violenţă cruntă nici măcar femeile însărcinate, copiii sau bătrânii.
Localnicii din satele Ianculeşti, Horea, Scărişoara, Marna, Carei sau Lucăceni au avut mult de suferit în urma atacurilor horyste, unii dintre ei fiind încă în viață și stau drept mărturie.
În timpul protestului din 10 ianuarie 2022, organizat tot de inf. Daniela Ciută, mai mulţi urmaşi ai românilor refugiaţi au vorbit în faţa protestatarilor, pentru a relata celor de faţă ororile la care au fost supuşi părinţii şi bunicii lor.
La fel va fi și miercuri, 10 ianuarie 2024, când sunt așteptați peste 100 de urmași ai românilor refugiați și persecutați la 1940.
Fii primul care comentează