În Sala Pictată din incinta Complexului Multiculural Poesis a avut loc duminică, 15 decembrie, Miss Crăciuniţa Informaţia Zilei 2013. Acest eveniment face parte din Târgul Moşului, organizat de către Informaţia Zilei, care a ajuns deja la a şasea ediţie.
Iată că şi anul acesta am avut parte de 8 concurente, tinere, frumoase dar mai ales talentate. Participantele au trecut prin diferite probe, care să ajute juriul în alegerea celei mai bune fete. Cu o sală plină de sătmăreni veniţi să-şi susţină concurenta favorită, seara a fost una magică.
Cu multe emoţii, participantele şi-au dat toată silinţa la fiecare din cele 4 probe. La Intro fetele au interpretat o scenetă de Crăciun, s-au jucat cu bulgări de zăpadă, au dansat, au transmis fericirea sărbătorilor celor prezenţi. A urmat prima probă, cea a ţinutei de zi. Fiecare concurentă a încercat să scoată în evidenţă personalitatea şi stilul de îmbrăcăminte preferat. La a doua probă, fetele au trebuit să prezinte juriului, unul din talentele lor. Astfel unele au spus poezii, altele au interpretat scenete, altele au dansat. La proba rochiilor de seară, feminitatea şi senzualitatea au fost cuvintele cheie. Ţinutele fetelor au fost sclipitoare şi le-au pus în evindenţă. Proba Crăciuniţelor, gândită pentru a vedea şi cum comunică fetele, a avut ca temă principală Crăciunul. Fetele au fost întrebate ce înseamnă pentru ele această sărbătoare, ce cadouri doresc, dar şi motivele pentru care ele ar trebuii să fie desemnate Miss Crăciuniţa.
Momentul deliberării juriului, a reprezentat punctul culminat a serii. Toate concurentele au aşteptat punctajul acordat de către juraţi. Cum doar una dintre ele putea să meargă acasă cu titlul de Miss Crăciuniţa Informaţia Zilei 2013, la această ediţie cea mai frumoasă, deşteaptă şi descurcăreaţă concurentă a fost aleasă Roxana Constantin.
Din dorinţa de a afla mai multe despre cine este Roxana Constantin, am invitat-o să ne acorde un interviu.
Cine eşti?
Mă numesc Roxana Constantin, am 15 ani, sunt elevă la Şcoala Generală Nr 10 Satu Mare. Îmi place să fac modeling, dar şi să citesc. Mai am o surioară, care are 12 ani. Până la vârsta de 13 ani am locuit în Bucureşti, după care am stat un an în Irlanda, iar de un an locuiesc în Satu Mare, mai exact în Odoreu.
Ai mai participat şi la alte concursuri de Miss?
Da, am mai participat la Miss Satu Mare şi la Miss Judeţul Satu Mare. La ambele am reuşit să obţin titlul de Miss.
De cât timp faci modeling?
Am început să fac modeling prin vară. Nu a fost alegerea mea, după ce am câştigat titlul de Miss, am fost căutată de către o agenţie din oraş, care mi-au oferit această oportunitate.
Unde ai dori să te muţi, dacă ai avea ocazia?
Dacă aş putea alege, aş dori să mă mut în Spania. Tot aici aş dori să fac şi liceul. Îmi place mai mult sistemul educativ din străinătatea. În Irlanda de exemplu aveam ore de la 8 până la 16, cu oră pauză de masă. La şcoală trebuia să purtăm uniforme, care nu erau foarte frumoase. Şi îmi place mai mult modul de predare din străinătate. Învăţăm mai multe lucruri utile şi avem mai multă libertate în alegerea cursurilor.
Unde ai dori să lucrezi?
Mi-ar placea să devin secretară sau avocată. Nu văd modelingul ca pe o carieră de lungă durată. Îmi doresc să am un loc de muncă stabil. În copilărie mi-am dorit să fiu poliţist, dar m-am răzgândit, deoarece a devenit puţin cam periculos.
Ai animale de companie?
Am avut un şarpe Boa, pe care l-am ţinut timp de 4 luni. A fost foarte greu să-l ţinem în casă. Mi-aş dori un Hamster, că este un animăluţ drăguţ şi mic. Nu prea îmi plac căţei, deoarece am fost muşcată de către unul în copilărie.
Ce părere ai despre superficialitate?
Nu-mi plac oamenii superficiali sau falşi. Mă lovesc des de astfel de persoane. Răutăţile unora le resimt şi eu de multe ori, câte un comentariu urât sau o privire plină de invidie. De asemenea nu-mi plac nici pozele editate pe care le pun unii pe site-urile de socializare. Mi se pare nedrept să minţi oamenii cu o imagine în care nu eşti tu defapt. Mereu este bine să fi sincer şi să nu-ţi ascunzi defectele.
Ţi-ai scris deja lista pentru Moş Crăciun?
Nu sunt genul de persoană care să îşi dorească multe cadouri, prefer să ofer mici obiecte care să le înfrumuseţeze ziua celor din jurul meu. Recent i-am făcut cadou o husă de telefon surorii mele. Iniţial am cumpărat-o pentru mine, dar ei i-a plăcut foarte mult şi am preferat să fie ea fericită. Anul trecut am primit un laptop, iar anul acesta mi-a luat mama un telefon nou. Sincer am aceeaşi dorinţă ca şi anul trecut, aş vrea să îmi petrec sărbătorile în Bucureşti. Acolo îmi sunt mulţi prieteni şi mi dor de viaţa aceea aglomerată de Capitală.
Dar anul nou, unde îl vei petrece?
Nu ştiu încă, mai trebuie să ma decid. Anul trecut am fost la Borşa, iar anul acesta aş dori să merg la Sinaia.
Ce le transmiţi sătmăreniilor?
În primul rând le transmit ca măcar de sărbători să renunţe la toate răutăţile şi să fie mai darnici. În al doilea rând le urez doar de bine şi Crăciun fericit.
Fii primul care comentează