Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Ruşanu: FMI ar trebui să permită depăşirea ţintei de deficit de 2%

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Liderul grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor, Dan Radu Ruşanu, consideră că FMI ar trebui să permită României să depăşească ţinta de deficit de 2%, pe baza căreia este elaborat bugetul anului 2013, astfel încât nivelul investiţiilor finanţate de stat să nu fie diminuat.

“În urmă cu un an de zile, la o întâlnire pe care am avut-o cu misiunea FMI, la acea dată eram partid de opoziţie şi la vremea respectivă am solicitat o creştere a ţintei de deficit bugetar, pentru a putea asigura o creştere economică. La vremea respectivă, şeful misiunii FMI era Jeffrey Franks, iar acesta a acceptat cumva această doleanţă a noastră, pe principiul însă ca sumele aferente finanţării marilor proiecte, în special proiectele de infrastructură, de exemplu podul peste Dunăre, discutam la vremea respectivă, un nou pod peste Dunăre în zona Măcin-Galaţi sau lucrări la sistemul de irigaţii Siret-Dunăre-Bărăgan, finanţarea lucrărilor la o nouă linie de metrou în Bucureşti, finanţarea lucrărilor la autostradă, toate aceste lucrări de infrastructură, finanţarea lor să poată să depăşească ţinta de deficit bugetar asumată prin bugetul de stat. Acum sperăm, când va veni noua misiune a FMI, să-şi aducă aminte de această promisiune de principiu şi să putem ca pentru anumite proiecte de infrastructură, prin finanţarea lor să putem depăşi deficitul bugetar de numai 2%, care nu-ţi va permite niciodată să te dezvolţi’, a declarat Ruşanu vineri la RFI.

Potrivit liberalului, bugetul de stat pentru anul în curs ar putea fi marcat şi de obligaţia României de a-şi plăti datoriile faţă de organismele financiare internaţionale.

“Bugetul de stat pe 2013 va fi marcat şi de constrângerea care va consta în plata datoriilor către organismele financiare internaţionale, în principal Fondul Monetar Internaţional, datorii făcute de Guvernul Boc în perioada 2009-2011 şi care acum au început să ajungă la scadenţă, începând cu acest an. S-a mai plătit o rată, dar foarte mică, în decembrie 2012”, a spus Ruşanu, citat de Agerpres.

Liderul deputaţilor PNL a susţinut că o a treia constrângere care ar putea afecta bugetul pe 2013 vizează reducerea de către băncile comerciale a liniilor de credit pentru agenţii economici la jumătate faţă de anul 2012.

“România a fost obligată în perioada anilor 1998-2004 de organismele financiare internaţionale, şi nu numai, să-şi privatizeze cele mai importante bănci şi m-aş referi la Banca Comercială, Banca de Dezvoltare, Banca Agricolă, fapt ce a determinat ca astăzi cota de piaţă a băncilor străine în România să fie de peste 90%. În aceste condiţii, refuzul acestor bănci de a-ţi mai finanţa economia reală prin reducerea drastică a liniilor de creditare, motivată întotdeauna de această politică a băncii-mamă, pune în pericol atât stabilitatea economică, cât şi pacea socială în România”, a apreciat liberalul.

În opinia deputatului PNL, reducerile liniilor de creditare vor avea ca urmări creşterea numărului de şomeri şi a unităţilor comerciale care intră în insolvenţă.

Acasa
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns